1.
IST. Persoană care făcea parte din populația de bază a vechiului oraș Abdera (Avdera)
din Tracia sau care era originară de acolo; (la pl.) locuitorii din Abdera (Avdera); înv. abderitan (1), înv., rar avderealtean.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- c. 1863 BĂRNUȚIU, Ist. Filos., I, 110: Tot asemine fabulă e și aceea că Dem[ocrit] ar fi râs necontenit, carea a putut să se nască de acolo că abderiții erau niște oameni foarte nebuni și dau materie destulă celor ce voiau să râdă de ei.
- 1870 CODRU-DRĂGUȘANU, Add., 285: Acei abderiți originari erau mai puțin poltroni ca progenitura lor de astăzi, când fug de cătănie ca chiar de dracu în sensul acceptat al vorbei.
- 1882 KOGĂLNICEANU, Orat., III2, 188: V-am spus cu altă ocaziune ce era Abdera și abderiții.
- 1879 EMINESCU, Trad., 918: Beoțienii rămân beoțieni și abderiții, abderiți, deși unii au avut pe Pindar, ceilalți pe Democrit.
- 1910 CHENDI, Period., IX, 177: Un alt abderit a voit să se spânzure, dar, rupându-i-se funia, a căzut și și-a făcut gaură în cap. Intrând într-o farmacie, și-a lipit gaura din cap cu un plastru, s-a întors la copac și s-a spânzurat de-a binelea.
- 1934 PAPACOSTEA, Sofiștii, 17: Una din scrierile marelui abderit începea cu vorbele celebre: „Omul e măsura tuturor lucrurilor, a celor ce există, că sunt, a celor ce nu există, că nu sunt”.
Încă 6 citate
2.
Fig. Înv. Om nebun (2), stupid.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- 1871 ap. B. Contemp., III, 278: E cu neputință a se mai suferi uneltirile abderiților și scurtimea de vedere a acelora ce [li] se dau instrumente oarbe, spre a trage în noroi și a împroșca cu tină pre toți.
- 1910 Luceafărul (R.), nr. 11-12, 300: Abderiți găsești pretutindeni. I-a găsit Wieland la Biberach și i-a făcut nemuritori.
Încă 2 citate
– Pl.: abderiți.
– Din germ. Abderit.
Referințe bibliografice:
1966 DN2; 2007 DEXI.
