Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
FABRICÁȚIE s. f.
1. (Proces de) producere a mărfurilor (într-un atelier, fabrică, uzină etc.); fabricare (1), producție.
  • 1837 J. CIHAC, Ist. Nat., 390/1: Salpetrul… să întrebuințează la… fabricația prafului de pușcă.
  • 1850 BREZOIANU, C. Agric., I, 110/25: O păstreazăsfecla astfel în gropi… dacă nu voiește cineva a o întrebuința atunci îndată spre fabricația zahărului.
  • 1852 MARIN, Prescurtare de himie, I, IV/23: Mai toate ramurile ce alcătuesc industriea iau modurile de lucrare din legile himiei;… tăbăceria, fabricațiea săpunului, boiangeria, înălbitura îi sânt foarte îndatorate.
  • 1853 LITINSCHI, Man. Agron., 70/19: Sfeclele… se cultivează sau pentru mâncare sau, în mare cantitate sămănate, pentru fabricația zahărului.
  • 1856 BOLINTINEANU, Călăt., 127: Industria a două mii de locuitori, ce se află încă aici, stă în fabricația bumbacului.
  • 1861 BARASCH, Man. Bot., 200: [Hameiul] se întrebuințează la făbricațiunea berii.
  • 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
  • 1872 GHICA, Conv. Econ., VI, 267: Nu este fabricațiune în care acidul sulfuric (vitriolul) să nu intre ca ingredient sau ca reactif.
  • 1875 HASDEU, Ist. Crit. Rom., II, 618: Fabricațiunea admirabilelor arme de bronz… se atribuie generalmente fenicianilor.
  • 1877 DIR Răzb. III, 312: Binevoiți a da ordin prefecturei de Argeș a înceta orice fabricațiune de pâine și a expedia grâul și făina la Caracal.
  • 1881 EMINESCU, Pub., IV, 168: Multe firme macedoromâne stau în legătură directă cu cele dentâi piețe de fabricațiune europeană.
  • 1888 SION, Suv., I, 73: Se ocupa cu cultura grădinelor, a stupilor, a lăptăriilor, a fabricațiunilor de velințe.
  • 1891 PONI, C. Chim., 128: Cărbunele de pământ este întrebuințat atât ca combustibil, cât și la fabricațiunea gazului de luminat.
  • 1904 I. PANȚU, C. Coresp., 31: Vă rugăm să esaminați minuțios prețul curent și colecțiunea noastră, deoarece am eftinit unele articole, am îmbunătățit mult fabricațiunea, și am introdus mai multe tipuri nouă de țesături.
  • 1915 PĂCALĂ, Monogr. Rășinariu, 9: Piatra de var… ar putea servi foarte bine la fabricațiunea cementului.
  • 1932 STERE, În preajma revol. I, 124: Ele supravegheau fabricațiunea nesfârșitelor feluri de dulcețuri și șerbeturi.
  • 1936 Cod. Pen. (1936), 149: Comite delictul de divulgare a secretului industrial sau comercial… acela care… divulgă un secret licit de comerț sau de fabricație al unei întreprinderi.
  • 1941 OȚETEA, Renașterea, 52: Au căutat să-și mărească beneficiile luând asupra lor fabricația întreagă.
  • 1947 IONESCU-MUSCEL, C. Filatură, 75: Deșeuri cari sunt reintroduse în fabricația normală.
  • 1949 IOANOVICI, Tehnol. Mec., 354: O producție peste 500 de bucăți este o fabricație în masă… sub 50 de bucăți, fabricație în serie mică.
  • 1954 Scânteia, nr. 2 860: Se va continua punerea în fabricație a unor noi produse de larg consum.
  • 1954 Viața rom. (R. US), nr. 10, 106: Ar putea înșira fără greș seria lor, anul de fabricație și uzina unde a fost construite.
  • 1959 BENIUC, Pe muche, I, 263: Procesul de fabricație constituia un secret militar.
  • 1965 DAICOVICIU, Dacii, 53: S-au descoperit amfore de fabricație locală.
  • 1966 Scânteia, nr. 6 943: Fabrica de acetilenă, înzestrată complet cu instalații automatizate, are o tehnologie de fabricație modernă.
  • 1977 România Lib. (Z.), nr. 10 301: Au fost introduse în fabricație 400 de produse noi.
  • 1985 Magazin, nr. 1 427, 2: Specialistul fabricației în acest domeniu.
  • 1993 Sociol. Rom., 224: Crearea de noi tipuri de competențe… în domeniul fabricației.
  • 1999 Rev. Sociol., 283: În atelierul clasic sau funcțional, „decuparea” spațiilor este determinată de succesiunea tehnică a operațiilor de fabricație. R. SOC. 1999, 278.
  • 2004 CĂRTĂRESCU, Femeile, 130: Eram în uniformă de liceu, croită dintr-un material… prost, care avea genunchi și coate din fabricație.
  • 2009 România Liter. (S.), nr. 36, 15: Destul de multe sunt… denumirile băuturilor alcoolice de proastă calitate: foarte ieftine, obținute prin amestecuri sau prin fabricație artizanală dubioasă.
Sint. Defect de fabricație v. defect.
Sint. Secret de fabricație v. secret.
2. Produs (sau producție) obținut(ă) în urma fabricației (1); obiect fabricat.
  • 1908 CARAGIALE, Coresp., 310: Am fost rugat pe Conul Nicușor să-mi trimită oarecare opere fotografice din propria d-sale fabricațiune.
  • 1937 Enc. Agr., I, 109: Pentru fiecare fabricație anuală o familie de producători are drept la un tain de 15 litri alcool absolut.
3. Născocire.
  • 1930 GALACTION, Roxana, 54: Acest loc comun, doamnă, este o fabricație calomnioasă a dușmanilor creștinismului. Cuvintele „Crede și nu cerceta” nu se găsesc nicăieri în Sfânta Scriptură.

– Pl.: fabricații.

– Var.: fabricațiúne; și. înv.: făbricațiune.

– Din fr. fabrication. Cf. lat. fabricatio.

Referințe bibliografice:
1896 GHEȚIE, D.; 2008 SCL, nr. 2, 598.

Încarcă...

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar