Fam., Transilv., Ban. Muc uscat.
- ante 1907 MARIAN, Bot. Pop., III, 457: Lelea cu banii pe piept, …/ Mucii-n nas îi sforăiesc. / Pe la brâu îi toată flori, / Pe la ochi toată urdori; / La brâu toată tămâiță, / La nas toată cacamiță.
- 1915 Transilvania, nr. 1–6, 42: Cacamâță [este] … secrețiunea mucozei din nas, după ce s-a uscat.
- 1915 Transilvania, nr. 1–6, 42: Caca-miți (Nadeș).
- 1943 Dacoromania, X, 287: Se întrebuințează mai des și nu numai în Brașov, ci și în alte părți, cu forme diferite, de ex[emplu], prin Banat cacamâți (comunicat de E. Petrovici).
- 1943 Dacoromania, X, 288: Un cacamiți uscat.
Încă 4 citate
✧
Arg.
- 1997 Rondul de Sibiu, nr. 1167, 72: Centralul, un golan brăilean, … ajutat de doi cacamiți laterali, pârligari de Ploiești, ne-au forfecat cum au vrut, tolerându-le bălgrădenilor toate mojiciile.
- 2003 Vatra, nr. 3, 652: Se autodefinește în spiritul jocurilor de cuvinte din copilărie (privindu-se cu ochii copilului de atunci) și, finalmente, nimic mai mult decât un „cacamiți de instructor UTC”.
Încă un citat
– Var.: Transilv. cacamấță, cacamíță s. f. invar., cacamấți s. m. invar.
– Et. nec. Cf. caca + mâții (gen. de la mâță).
Referințe bibliografice:
1943 Transilvania, nr. 11–12, 939.