Livr. (Despre oameni și manifestările lor) Care manifestă acrimonie; acru2 (I 4), caustic, mușcător, sarcastic.
- 1896 Epoca, nr. 300, 1: D. P. Grădișteanu făcuse niște observațiuni destul de acrimonioase guvernului care nesocotește Comitetul executiv al partidului liberal.
- 1911 Viața Rom. (R.), nr. 6, 202: Iar tonul acrimonios și disprețuitor cu care se vorbește de mine și de scrierea mea dovedește în chipul cel mai vederat dorința autorului de a mă discredita cu desăvârșire în ochii publicului.
- 1962 VIANU, St. Lit. Univ., I, 549: Chinuit de o gravă boală de ochi, caracterul lui [Herder] este oarecum acrimonios.
- 1966 STREINU, Versificația, 185: Se atacă în ea [în revistă], de multe ori nu fără dreptate în principiu, dar de atâtea ori și fără nicio dreptate, ci numai din temperament acrimonios, mai toată literatura contemporană.
- 1974 SIMION, Scriit., I, 710: „Panorama” e, pe scurt, o operă serioasă și delectabilă de critică, scrisă într-un stil acrimonios și inteligent cârtitor.
- 1993 Viața rom. (R. US.) – SN, nr. 88, 6: Reacția exprimă … o incompatibilitate acră (și uneori acrimonioasă) cu acel „esprit de sympatie et d’amour” pe care-l înscria unul din maeștrii francezi ai lui E. Lovinescu.
- 2008 N. MANOLESCU, Ist. Crit. Lit., 1 228: Acrimonios, fără să jignească, susținut de un patetism al ideii, înfrânat în limbaj, tonul articolului e plin de amărăciune.
- 2012 Apostrof, nr. 2, 17: Spiritele acrimonioase ale unor universitari mai vârstnici o condamnau pe studenta aceasta deoarece „sucise capulˮ profesorului ei de italiană.
Încă 7 citate
– Pl.: acrimonioși, -oase.
– Din fr. acrimonieux.
Referințe bibliografice:
1966 DN2; 1988 DEX – S; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. acrimonie (delr.lingv.ro).
