IHT. Astăzi rar Gen de pești răpitori, din familia acipenseridelor, cu scheletul cartilaginos, cu
corpul alungit, fără solzi, acoperit cu cinci șiruri longitudinale de discuri osoase,
pescuiți pentru carnea, pentru icrele negre și pentru cleiul de pește extras din vezica
înotătoare; (la sg.) pește din acest gen; sturion.
- <1691–1697> T. CORBEA, Dictiones.
- <1806–1808> ȘINCAI, Ist. Naturei, 74/18: Peștii se împărțesc în cei cu oase tari și cei cu oase fragete; acești cu oase fragete se numesc și acipenseri, carii, în loc de solzi, au peale sau aspră, sau spinoasă.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D.
- 1891 Transilvania, nr. 5, 144: Caciugă … un pesce ce se ține de genul acipenser, cu nasu respective capu lungureț în proporțiune cu trupul seu cu capul altor pesci.
- 1898 Enc. Rom., I, 28.
- 1916 ATILA, Peștii, 171: Cât pentru șalău, acipenseri, moruni mai cu seamă, a căror cultivare costisitoare și riscantă ar fi greu de sperat de la inițiativa particulară, datoria jertfei și înființării a două stabilimente … nu revine decât statului.
- 1937 Enc. Agr., I, 43: Acipenser … Gen de pești ganoizi, numiți și sturioni. [Acești] pești trăiesc … în mări și nu vin în râuri decât primăvara.
- 1964 C. C. GIURESCU, Ist. Pesc., I, 27: S-a stabilit că există astăzi, în mod sigur, în apele țării noastre – ape de munte, de șes și marine – 185 (o sută optzecișicinci) de specii, împărțite în 55 de familii. Familia acipenserilor sau sturionilor.
Încă 7 citate
– Pl.: acipenseri.
– Var.: acipénse (1859 BĂLĂȘESCU, D.) s. m.
– Din lat. Acipenser.
Referințe bibliografice:
2023 DELR2 s. v. acipenserid (delr.lingv.ro).
