1.
Reg. Adăpost acoperit; casă, locuință.
- 1885 Chest. Hasdeu, XI, 265–270: Locuința la ciobani se chiamă: colibă, perdea, acioală.
- 1885 Familia (F.), nr. 17, 194: Sărmană de părinți, în ce acioală îți pleci capul, când vijeliile răstoarnă copacii cu vârfurile la rădăcini?
- 1885 DELAVRANCEA în România Lib. (C.), nr. 2 373, 3: Părăsind vatra părintească, pustie de farmecile d-odinioară, desprețuind răsplata vitoare, ce i se înfățișa ca o minciună deșartă, fugind de fugind de orce acioală omenească, căuta drumul muntelui.
- 1887 HEM, I.
- 1893 DDRF, I.
- 1898 Enc. Rom., I.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1905 Adevărul, nr. 5 568, 4: Ba, cum de nu?!… Nu văzuseră scăpare din ghiarele zgripțorului ale două slugi boierești de la peșteră?… Unde s-or fi repezit ele la acioală, dacă nu la cuptorul lui Răducu?!…
- <1930–1937> ALR I, 1 354/795: Mă bag la aciuálă.
- 1960 Viața Rom. (R. US), nr. 9, 54: Și-au făcut o acioală din crăci și frunze și au mas acolo, pe mal.
- 1987 Rev. Folc., nr. 3, 272: Oalele se scot și se pun temporar la „acioală”, urmând să ia drumul pieței.
Încă 10 citate
✧
Fig.
- 1894 Lupta, nr. 2 271, 2: Și de câte ori virtutea alungată din leagănele de mătase n-a găsit acioală în sufletele celor ce au fost născuți pe paie, crescuți și legănați în albioarele de plută!
2.
Înv., reg. Șopron, șură; adăpost (pentru animale).
- 1885 Chest. Hasdeu, IV, 238–261: Acioala este o șatră, un adăpost pentru vite, cu acoperișul alipit de păretele casei sau al unui coșar, fără ca acioala să aibă păreți.
- 1887 HEM, I.
- 1909 Albina pop., nr. 52, 878: Nu, fraților. Pilipii, care trebuesc ținuți de om, să aibă curte bună, și iarna să-i fie vitișoarele închise în coșare la acioală.
- 1924 MURNU, Odiseea, 233: Îl nemeri-n privdorul lui, pe unde Durase el acioală-mprejmuită Cu zid înalt, rotată, mândră, mare, Pe loc învederat.
- <1930–1937> ALR II 3820/784 (Nucșoara – Câmpulung).
- <1930–1937> ALR, I, 1 352/768: Bag [căruța] la aciuală să nu plouă (Runcu – Fieni).
Încă 5 citate
3.
Fig. Adăpost; liniște.
- 1894 Lupta, nr. 2 271, 2: Alex[andru] Macedon, Octavian August, Napoleon cuceritorii lumei și încă avură viții. Și de câte ori virtutea alungată din leagănele de mătase n-a găsit acioală în sufletele celor ce au fost născuți pe paie, crescuți și legănați în albioarele de plută!
- 1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.
Încă un citat
– Pronunțat și: înv. aciuálă.
– Pl.: acioale.
– Postverbal de la aciola.
Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1906 Graiul Nostru, I, 119; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1975 DEX; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. aciua (delr.lingv.ro).
