LINGV. Înv. Accentuare (1).
- c. 1832 I. GOLESCU, Cond., I, 43r/29.
- 1833SĂULESCU, Gram. Rom., I, 223/21: De ortografie, acăria părți sânt șese … III. Simetria ortografică. Cetirea. IV. Acentuația seau întonirea.
- 1841 HELIADE-RĂDULESCU, Paralelism, II, 154: Accentuație. Toate vorbele ce se termină într-o vocală lungă, sau care au apăsare la ultima, priimesc accentul ascuțit.
- 1848 NEGULICI, Vocab.
- 1851 STAMATI, D.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1877 ODOBESCU, Scrieri, 133: [Lăutarul] nu păstrase decât o foarte încurcată amintire despre acest cântic bătrânesc, astfel încât nici șirul poveștii nu era clar în spusele lui, nici versurile nu se întemeiau cu vreo regulă oarecare, pe număr de silabe sau pe accentuațiune sau pe rimă. [Notă de subsol]
- 1882 Columna, nr. 4–5, 197: Păcat numai că accentuațiunea sub raportul fisiologic a fost până acum prea puțin studiată.
- 1894 DENSUSIANU, St. Filol., 106: Din punct de vedere al accentuațiunei, efectul aliterațiunei este mai bine simțit atunci când cuvintele sunt intonate pe prima silabă.
- 1896 ȘĂINEANU, D.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1905 Arh. Iași, 363: Din punctul de vedere al accentuației, Masing explică accentuația particulară dialectelor nord-west macedone bulgare prin influența limbii strămoșilor macedo-Românilor, părere combătută cu argumente convingătoare de Oblak.
Încă 13 citate
✦
Utilizare a accentelor grafice într-o scriere sau într-un text tipărit.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- 1869 CIPARIU, Gram. Lb. Rom., I, 180: Acești genetivi-dativi astăzi se pronunță cu tonul asupra silabei întâie, … însă la cei vechi se pronunțau mai regulat, cu tonul pre silaba a doua, … ce se cunoaște din accentuațiunea notată în cărțile lor.
- 1878 HASDEU, Cuvente den bătrâni, 343: Neajunsul tipografic ne-a constrâns totodată de a nu putea reproduce accentuațiunea manuscrisului.
Încă 2 citate
– Pronunțat: -tu-a.
– Pl.: accentuații.
– Var.: înv., rar acentuáție, acțentuáție, acentuaciúne (1851 STAMATI, D., 8), accentuațiúne, accentăciúne (1852 STAMATI, Vocab., 28), acentațiune (1859 BĂLĂȘESCU, D., I, 7), acsentuáție (c. 1832 I. GOLESCU, Cond., I, 43r/29) s. f.
– Din fr. accentuation. – Acentuație < it. accentuazione.
Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1913 DA, I1; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1996 DEX2; 2001 MDA, I; 2004 URSU – URSU, Împr. Lex., I; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. accent (delr.lingv.ro).
