1.
Nume dat mai multor specii de plante erbacee decorative din familia acantaceelor,
ale căror frunze mari, penate, uneori spinoase, și rădăcini sunt folosite în medicină
(Acanthus).
- 1848 NEGULICI, Vocab.
- 1854 BARASCH, Ist. Nat., 176: Acanthele au o corolă de formă neregulată, un trunchi erbos, foile ca și florile sânt opuse (una în dreptul alteia).
- 1862 ANTONESCU, D.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
- 1869 FROLLO, Vocab., 53.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1870 HELIADE-RĂDULESCU, Poezii, 259: Pe așternutul moale de iarbă ca mătasea Acante, lăcrămioare, voioase viorele, Odorifere plante broda talamul nunții.
- 1871 LMD, I.
- 1896 ȘĂINEANU, D.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1899 ANGHEL, Grăd., 40: Un zid încununat de-acante, de crengi de dafin și liane, Spunea la trecători splendoarea și faima unei curtezane.
- 1935 Rev. Fundaț., nr. 12, 533: Fânul a fost cosit de câteva zile, plutește peste tot un miros regesc, de acant. Ce zici despre acant? Este o plantă regală, cu adevărat regală.
- 1962 BACONSKY, Fiul, 287: Mărgăritare Cad în jurul fiecărui sărut al meu și iedera dispare, Rămâne numai, frunza de acantă, Aur și negru.
- 1972 PALER, Memorie, 251: Cutremurele au surpat în bună măsură aceste peșteri. Apoi, cineva a avut inspirația să planteze tufe de acantă și mandarini.
Încă 13 citate
✧
Fig.
- 1928 PILLAT, Țărm, 76: Pe zare [sufletul] A lunecat cu aripe întinse în noapte, spre o țară de lumină Cu soare cald sub care cresc coloane Ce-și înfloresc zăpada cu acantă.
2.
Ornament arhitectonic sculptat sau pictat, caracteristic capitelurilor corintice și
compozite, care imită frunzele de acantă (1).
- 1848 NEGULICI, Vocab.
- 1865 I. POENARU, C. Agrimensură, 54: Ordinea corintică se deosibește de celelalte prin capitelul său ornat cu foi de acantă.
- 1862 ANTONESCU, D.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
- 1871 LMD, I.
- 1881 MACEDONSKI, Nuv., 554: Pentru a termina cu salonașul meu, este destul să spun că vase de alabastru artistic lucrate să ridicau pe soclurile lor de porfir ale căror largi foi de acantă, ieșite de sub foarfecă de măiestru, îți readucea aminte de Praxitele.
- 1888 ODOBESCU, Scrieri arheol., 274: Foile de acantă și florile continuă între columne și leagă între sine capitelele lor.
- 1896 ȘĂINEANU, D.
- 1897 XENOPOL, Ist. Rom., VIII, 76: Stilul este bineînțeles un derivat al celui bizantin, cu coloanele în trup scurt prevăzute uneori cu baza în formă de potiruri de acantă cu capitelurile foarte variate.
- 1902 TOCILESCU, Monum., I, 374: Lampa are toarta acoperită cu o foaie de acanthus.
- 1909 Bul. Com. Monum., II, 24: Ușa bisericii, de marmoră albă, e încadrată ca și prisania, ce se găsește deasupra, cu un chenar frumos săpat, care înfățișează o ramură de acantus cu flori.
- 1915 FUNDOIANU, Poezii, 92: O, trupul tău cu grații de reptil, Cu mlădieri morbide de infantă, Cu vine vii și tinere de plantă – Falernic vin în amforă de-argil Cu-arhitectură clasică de-acantă.
- 1916 SADOVEANU, Foi de toamnă, 342: Singur umbli pe cărări și în jurul zidurilor înnegrite, gândindu-te poate la trecutul lăcașului de piatră, durat acolo într-o poiană, de un blagocestiv voievod, care acuma zace alături, subt o lespede înflorită cu slove chirilice și foi de acantă.
- 1926 ARGHEZI, Subiecte, I, 135: Gustul unei chivuțe masculine asociază curbele, spiralele, acantele, simbolele … alese de geniul inventiv al artiștilor cu bidineaua, situați esteticește la nivel de tipografii, ale cărora dulapuri și ateliere conțin tezaure de banalități de plumb.
- 1933 PILLAT, Scutul Minervei, 96: Dar veac de veac frontonul îl crapă; se înclină Coloana albă-n vremea ce-o surpă stând pe brânci; Și-n țara pustiită de barbari: turci și frânci, Prin pietrele de-acantă dau tufe de sulfină.
- 1936 BLECHER, Întâmpl., 17: În mijlocul plafonului rămăsese o lampă de bronz cu o calotă de majolică de culoare roșie închisă, acoperită pe margine cu foi verzi de acantă reliefate din faianță.
- 1946 C. C. GIURESCU, Ist. Rom., III2: Apar și acante stilizate la fel cu cele amintite mai sus.
- 1957 GRIGORE IONESCU, Arhit. Pop.,176: Pridvorul bisericii mănăstirii Cozia [este] construit din zidărie și sprijinit pe colonete de piatră cu fusul canelat în torsadă și capitelul format din foi stilizate de acantă.
- 1964 ARGHEZI, Schițe, 428: Citii că Tudor Vianu s-a prăpădit… O zvâcnire a inimii, vulcanică, s-a prăbușit din verticală: o verticală, piatră cu piatră, relief după relief și mozaic pe mozaic, până la ultimul capitel în acantă.
- 1969 BARBU, Principele, 491: Literele unciale, frontispiciile și figurile eliptice ale textelor, simetrica împestrițare de culori vii, palmetele și aplustrele, acantele și jocurile de pensulă … îi produceau [principelui] o plăcere dureroasă.
- 1987 O. DRIMBA, Ist. Cult., II, 116: Ceramica lucrată de mână și-a păstrat vechile forme, precum și stilul ornamental geometric, fără reprezentări figurative. S-au mai adăugat la această dată și motive decorative vegetale, de proveniență romană, – lujere de acantă și palmele.
- 1996 CĂRTĂRESCU, Orbitor, I, 31: Astfel de dungi și panglici de lumină de seară tivesc frunzele de acant din imensele capiteluri, șerpii de piatră din părul gorgonelor, sfârcurile și părul pubian al atlașilor vii, estropiați, care susțin balcoanele.
Încă 21 citate
3.
P. anal. MED. Apofiza spinoasă a vertebrelor.
- 1969 D. Medical (1969), I.
– Scris și: (după fr.) acanthă.
– Pl.: acante.
– Var.: acánt s. n., acántus (scris și: (după lat.) acanthus) s. m. sg. tant.
– Din fr. acanthe, lat. acanthus.
Referințe bibliografice:
1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; 1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.; 1931 CADE; 1975 DEX; 1980 D. Enc. Artă Veche; 1993 D. Enc., I; 2001 MDA, I; 2005 C. MOROIANU, Dubl. Etim., 188; 2007 DEXI; 2023 DELR2 (delr.lingv.ro).
