Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
ACȚIÚNE s. f.
1. JUR. Faptul de a solicita un drept sau soluționarea unui litigiu în justiție; cauză, judecată, proces, înv. județ, pop. jalbă; concr. act prin care se cere deschiderea unui proces.
  • 1786 Așez., 6/29: Împotriva unui ca acesta călcătoriu preanălțatelor noastre rândueli să să rădice acție fiscușască (sau județ fiscușesc).
  • c. 1800 MICU, Prax. Bis., 12r/15: Acțiia iaste o scrisoare scurtă, care cuprinde în sine cujetul sau cearerea a<cto>rului.
  • 1822 DRLU, I, 9: Acție = Alegație în judecată.
  • 1836 CIPARIU, în B. Contemp., IV, 80: După ce am sosit acasă, au dat acție asupra mea la Capitul.
  • 1845 în B. Contemp., III, 319: Ist cu cela trăiesc acum în Sibii, ca aruncați sub acție fiscală.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1871 LMD, I.
  • 1886 STEINBERG, D.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1932 DAMIAN, Celula, 5: Astfel de politețe … am mai întâlnit-o undeva …. la d. procuror, înainte de deschiderea acțiunii publice.
  • 1942 Cod. Gen. Rom., XXX1, 150: Orice acțiune judecătorească sau opozițiune suspendă executarea fuziunii [celor două societăți].
  • 1959 Călăuza bibliot., nr. 12, 36: Procesul s-a început prin citirea de către grefier a actului de acuzare prin care Gavrila Ursului din satul Lunca deschide acțiune de judecată împotriva lui George Teodorescu, directorul școlii, pe care-l acuză de moartea feciorului său.
  • 1979 TEODORU, Din scrinurile, 379: Zizi Lambrino, care a plecat între timp din țară la Paris, deschide acțiune în contra fostului principe Carol, cerând 10 milioane despăgubiri daune interese pentru prejudiciile cauzate.
  • 1993 Acte Bas., XXV: Hotărârile lui [Înaltului Sfat] erau definitive. Contra acestor hotărâri se putea deschide acțiune numai la Consiliul de Stat. [Studiu introductiv]
  • 1997 D. Dr. Privat, 581: Acțiunea introdusă numai împotriva unuia dintre moștenitorii codebitorului solidar nu are efect și față de ceilalți moștenitori.
  • 2003 Cod. Muncii (2003), 57: Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile salariale respective erau datorate.
  • 2007 D. Dr. Civ. (2007), 28: Atunci când actele de constatare a viciilor ascunse sunt succesive, dreptul la acțiune se naște la data încheierii ultimului act de constatare sau, mai exact, la data finalizării raportului comisiei tehnice.
  • 2008 MO, nr. 8, 3: De asemenea, consideră că suspendarea nu afectează drepturile celui care a formulat o acțiune pentru valorificarea drepturilor de creanță.
(Cu determinări care indică tipul procedurii)
  • 1864 Cod. Pen. (1864), 222: Acțiunea de adulter nu se va putea intenta dacă soțul inocent nu va cere-o formal.
  • 1902 Bul. Deciziunilor, XXXIX, 1 416: Având în vedere deciziunea supusă recursului … se constată că, dinaintea tribunalului, recurenta, cât și pârâtul au intentat fiecare acțiune de divorț.
  • 1968 CĂLINESCU, Scrinul negru, 201: Moștenitorii, anume Caty, Petrișor și Paulette, cei doi din urmă reprezentați de mama și tutoarea lor, Cornelia Tilibiliu-Zănoagă, intentară acțiune de partaj.
  • 1980 PREDA, Cel mai iubit, I, 648: Trimite-i lucrurile, schimbă cheile apartamentului și intentezi imediat acțiunea de divorț.
  • 1983 D. Dr. Proces., 47: Obligația de întreținere se stabilește … prin acțiunea de divorț.
  • 1997 D. Dr. Privat, 444: Instanța sesizată cu o acțiune de divorț are obligația ca odată cu pronunțarea divorțului să hotărască, chiar din oficiu, căruia dintre părinți îi vor fi încredințați spre creștere și educare copiii minori.
  • 2007 D. Dr. Civ. (2007), 538: Împărțeala moștenirii poate fi cerută și de către succesorii în drepturi ai coindivizarilor, care se subrogă în dreptul acestora din urmă. De asemenea, pot și să continue acțiunea de partaj inițiată de antecesorul lor.
Sint. JUR. Acțiune civilă = mijloc legal prin care se solicită despăgubirea unei părți prejudiciate în urma unui fapt ilicit.
  • 1868 KOGĂLNICEANU, Orat., II1, 509: Dumneavoastră ați văzut aci un proiect de lege … în care sunt vreo douăzeci de cazuri cari prevăd urmărirea ca acțiune numai civilă; așa, când mi-ar face o pagubă un ministru, eu îl acționez civil pentru paguba ceea ce mi-a făcut.
  • 1892 MO, nr. 119, 3 625: Admite acțiunea civilă intentată de Steliana Marinescu și, prin consecință, obligă pe defendorul Gheorghe Toma să plătească reclamantei suma de lei 1.000, dota ce i-a adus la căsătorie.
  • 1937 Enc. Agr., I, 57: O acțiune trebue să cuprindă numele, profesiunea și domiciliul reclamantului și pârătului. Este de mai multe feluri: Acțiune civilă, care are de scop a soluționa conflicte de drepturi și interese între două persoane … Acțiune penală.
  • 1959 Pr. Dr., 839: Acțiunea civilă are de obiect repararea daunelor cauzate prin infracțiune precum și restituirea lucrurilor.
  • 1962 KAHANE, Dr. Proces. Pen., 89: Am văzut că art. 1 … prevede că orice infracțiune dă naștere la o acțiune penală și poate da loc, totodată, la o acțiune civilă.
  • 1983 D. Dr. Proces., 15: Acțiune civilă: mijlocul legal cel mai important de proteguire prin constrângere judiciară a drepturilor civile încălcate sau a intereselor ocrotite de lege.
  • 1999 GAIȚĂ, Dr. Civ., 152: Persoana prejudiciată printr-o infracțiune își poate exercita acțiunea civilă în cadrul procesului penal, unde se poate constitui parte civilă sau poate introduce o acțiune civilă separată.
  • 2007 D. Dr. Civ. (2007), 28: Acțiune imobiliară, acțiune civilă care are ca obiect pretenții privitoare la drepturi asupra unui bun imobil (prin natura lui, prin destinație sau prin obiectul la care se aplică).
Sint. JUR. Acțiune oblică | Acțiune indirectă | Acțiune subrogatorie = acțiune civilă prin care creditorul exercită în numele debitorului său, subrogându-se lui, drepturile și acțiunile patrimoniale a căror exercitare acesta o neglijează sau o refuză.
  • 1869 Bul. Deciziunilor, VII, I: Acțiune oblică [titlu în Tabla de materii]
  • 1875 Bul. Hotărârilor, nr. 1, 265: Pe când se trata acest proces, Statul a intervenit cerând a se constata drepturile sale de creditore al lui Livada, spre a putea exercita acțiunea oblică în cazul când s-ar dovedi justă cererea reconvențională a lui Livada.
  • 1891 Bul. Deciziunilor, XXX2, 625: Asupra motivelor de casare I, II și III: … II. Nesocotirea de către onor. curte de apel a acțiunei oblice sau subrogatorie prescrisă de art. 974 din codul civil.
  • 1926 D. ALEXANDRESCU, Pr. Dr. III, 67: A fortiori, deci, acțiunea oblică n-ar aparținea creditorilor care n-ar avea o creanță actuală, ci numai o speranță, o eventualitate de creanță.
  • 1965 OPRIȘAN, Apărarea propr., 239: Acțiunea oblică nu poate fi considerată niciodată vexatorie.
  • 1983 D. Dr. Proces., 45: Acțiune oblică: acțiune civilă prin care creditorul chirografar exercită în numele debitorului său, … drepturile și acțiunile patrimoniale a căror exercitare acesta o neglijează sau o refuză … Sinonim: acțiune indirectă; acțiune subrogatorie.
  • 1994 D. Dr. Afac., I, 48: A[cțiunea] o[blică] se fundează pe dreptul de gaj general al creditorului, constituie un mijloc preventiv de apărare a lui împotriva neglijenței … debitorului și urmărește ca scop conservarea patrimoniului acestuia din urmă.
  • 2007 D. Dr. Civ. (2007), 240: Între mandant și terți nu se nasc raporturi juridice; mandantul poate utiliza împotriva terților, ca și aceștia împotriva lui, numai acțiunea indirectă.
Sint. JUR. Acțiune în nulitate = acțiune civilă pentru constatarea nulității absolute a unui act juridic.
  • 1873 Românul (Z.), 18 ian., 53: Otărârile arbitrilor nu sunt supuse nici la apel nici la recurs în casațiune nici la revizuire, nici la vreo acțiune în nulitate, ele nefiind supuse regulilor ordinare ale judecăților.
  • 1891 Bul. Deciziunilor, XXX, 195: Onor. curte violează principiile coprinse în art. 1.169 și 1.170 din Codul civil și răstoarnă cu desăvârșire principiul regularităței acțiunilor, căci eu posedând în virtutea punerei regulate în posesiunea averei rămasă de la decedata și în virtutea unui testament, urma să facă acțiune în nulitatea acelui act, iar nu acțiune în revendicare.
  • 1898 Cod. Comer. (1887) – Adn., 5: Acțiunea în nulitate a acelui act de ipotecă este o acțiune comercială de competința tribunalului comercial a o judeca.
  • 1916 ALEXANDRESCU, Expl. Dr. Civ. Rom., VIII1, 62: Art. 1900 este inaplicabil nu numai în timpul căsătoriei, dar și urma desfacerei ei; de unde rezultă că acțiunea în nulitate se va prescrie în toate cazurile prin 30 de ani.
  • 1926 Bul. Curților de Apel, 182: Obiecțiunea bazată pe imutabilitatea convențiunilor matrimoniale … este neîntemeiată, câtă vreme o asemenea incertitudine există în toate cazurile în care legea permite exercițiul unei acțiuni în nulitate.
  • 1949 Col. Legi și regul., XVIII3, 750: Nicio altă acțiune în nulitate nu este admisă.
  • 1962 Analele Univ. Buc. – Șt. Soc., nr. 26, 59: Fusese admisă o acțiune în nulitate a unei înfieri, pe considerentul că înfierea fusese făcută în lipsa consimțământului înfietorului și în frauda legii.
  • 1983 D. Dr. Proces., 24: Acțiune în constatarea nulității absolute: varietate a acțiunii în nulitate servind ca mijloc procesual celui interesat de a cere în justiție desființarea retroactivă a unui act juridic lovit de nulitate absolută.
  • 1997 D. Dr. Privat, 184: Cerere (acțiune) în nulitatea adopției. [Index]
  • 2007 D. Dr. Civ. (2007), 38: Este posibil ca a.s. [acțiunea în simulație] să fie dublată de acțiunea în nulitate ori de câte ori realizarea simulației a implicat încălcarea dispozițiilor imperative ale legii sau contravine ordinii publice sau bunelor moravuri.
  • 2008 MO, nr. 309, 3: Excepția a fost ridicată de Asociația Profesională Colegiul Consilierilor Juridici Galați într-o cauză comercială având ca obiect o acțiune în nulitate formulată de Baroul Galați.
Sint. JUR. Acțiune în revendicare | Astăzi rar Acțiune de revendicare = mijloc legal prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
  • 1875 Bul. Deciziunilor, XIV, 88: Curtea de apel considerând acțiunea recurenților ca o acțiune de revendicare, atât după cererea expresă a recurenților, cât și după principiile expuse, n-a denaturat cererea făcută.
  • 1882 Dreptul, nr. 4, 34: Hotărârile judecătorești produc efect retroactiv din momentul introducerii acțiunei și astfel, în acțiunile în revendicare sunt opozabile tutulor achizitorilor posteriori facerei procesului.
  • 1891 Bul. Deciziunilor, XXX, 185: Acțiune în revendicare. [Titlu]
  • 1930 HAMANGIU – NICOLAU, Dr. Rom., I, 586. Se răspunde în general zicându-se că excepția are un efect mai energic; dacă ea este dovedită, atunci pârâtul ar fi absolvit și acțiunea în revendicare respinsă în întregime.
  • 1943 Transilvania, nr. 7–8, 575: Acțiunea de revendicare a proprietății, precum și aceea pentru predarea imobilului în baza unui alt drept, poate fi transformată în cerere de despăgubire și după ce pârâtul a intrat în desbaterea fondului.
  • 1967 LUPULESCU, Dr. Propr., 219: Dreptul la acțiune în revendicare a unui imobil adjudecat prin licitație se prescrie în termen de 5 ani din momentul executării ordonanței de adjudecare.
  • 1983 D. Dr. Proces., 33: Acțiunea are caracter subsidiar; admisibilitatea sa este condiționată de împrejurarea ca însărăcitul să nu aibă împotriva îmbogățitului o altă acțiune (spre exemplu, ea nu poate fi promovată de victima unui furt, aceasta având împotriva hoțului fie acțiunea în revendicare, fie acțiunea în responsabilitate civilă).
  • 1997 BÎRSAN – GAIȚĂ – PIVNICERU, Dr. Reale, 121: Această definiție nu este riguros exactă deoarece se recunoaște dreptul proprietarului de a intenta o acțiune în revendicare chiar împotriva detentorului precar.
  • 2011 MO, nr. 505, 69: Dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel.
Sint. JUR. Acțiune directă = acțiunea civilă pe care, în unele cazuri expres prevăzute de lege, creditorul este îndreptățit să o promoveze, pretinzând executarea creanței sale direct de la debitorul debitorului său, deși reclamantul nu este parte în contractul încheiat de propriul lui debitor cu pârâtul.
  • 1883 Dreptul, nr. 65, 538: Asigurare contra incendiului. Acțiune directă din partea societații care a asigurat pe proprietar contra societății care a asigurat pe locatar. [Titlu]
  • 1926 D. ALEXANDRESCU, Pr. Dr., III, 67: Această regulă nu suferă excepție decât în cazurile în care legea conferă creditorului o acțiune directă contra debitorului său.
  • 1942 Cod. Gen. Rom., XXX1, 1 062: Orice măsuri de urmărire și asigurare luate de fisc se vor menține cu titlul de măsuri de asigurare, pe baza recursului declarat de fisc, chiar dacă instanța de fond a respins pretențiunile acestuia, formulate pe cale de urmărire, proces-verbal de infracțiune sau acțiune directă.
  • 1983 D. Dr. Proces., 19: A[cțiunea] d[irectă] constituie o excepție de la principiul relativității efectelor contractului; ea conferă creditorului o situație juridică oarecum privilegiată.
  • 1996 D. Dr. Afac., I, 162: Posesorul titlului are împotriva trasului numai calea acțiunii oblice (nu și o acțiune directă, cambială sau de drept comun), el acționând în locul trăgătorului.
  • 2007 D. Dr. Civ. (2007), 26: Totodată, legea recunoaște și submandatarului o a[cțiune] d[irectă] împotriva mandantului pentru a-și recupera cheltuielile făcute prin aducerea la îndeplinire a însărcinării primite.
Sint. JUR. Acțiune cambială = „mijloc juridic prin care posesorul unei cambii își realizează dreptul său de creanță izvorât din aceasta, urmărind, în cazul în care plata este refuzată, pe debitorul principal ori pe debitorii de regres.” (1996 D. Dr. Afac., I).
  • 1887 Cod. Comer., 23: Deși legiuitorul, în materie de obligațiuni cambiale, a prescris, prin art. 349 … că debitorul unei cambii nu poate opune decât excepțiunile privitoare la forma titlului … atunci când debitorul n-a subscris, nici a acceptat cambia, nu poate fi ținut de acțiunea cambială către trăgător, conf. art. 290 acest cod.
  • 1902 Bul. Deciziunilor, XXXIX, 1 502: Astfel, dacă de la închiderea falimentului și până la intentarea acțiunei pentru plata cambiei nu au trecut cinci ani, acțiunea cambială nu este prescrisă.
  • 1926 D. ALEXANDRESCU, Pr. Dr., III, 547: Astfel hotărârile date în materie cambială nu produc autoritatea lucrului judecat, decât numai în ceea ce privește acțiunea cambială, iar nu și în ceea ce privește creanța în sine.
  • 1932 Cod. Gen. Rom., XX, 182: Persoanele împotriva cărora s-a pornit acțiune cambială nu pot opune posesorului excepțiunile întemeiate pe raporturile lor personale cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori.
  • 1940 SEBASTIAN, Accidentul, 974: „O acțiune cambială rău introdusă nu poate să înlocuiască, onorat tribunal” aude Nora din prag câteva cuvinte pe care cineva le spune la bară, agitând un dosar, dar sfârșitul frazei se pierde.
  • 1983 D. Dr. Proces., 15: A[cțiunea] c[ambială] este: a) directă și … b) indirectă (sau de regres).
  • 1996 D. Dr. Afac., I, 42: A[cțiunea] c[ambială] este: a) directă și servește creditorului cambial la urmărirea trasului și a avaliștilor acestuia … b) indirectă … și servește creditorului cambial la urmărirea debitorilor de regres.
  • 2007 D. Proced. Civ., 30: Acțiunea de îmbogățire fără cauză poate fi folosită când posesorul cambiei a pierdut acțiunile cambiale.
Sint. JUR. Acțiune comercială = mijloc legal prin care se urmărește rezolvarea unui litigiu de natură comercială.
  • 1889 G. TOCILESCU, C. Procedură civ., II, 234: Competința stabilită de art. 64 … nu se va aplica așadar, chiar când masa falimentului este pârâtă, dacă este vorba de o acțiune care, în virtutea unor dispositiuni speciale ale legii, poate fi intentată și înaintea altui tribunal decât acela al domiciliului pârâtului; ceea ce se întâmplă când este vorba de o acțiune reală imobiliară … sau de o acțiune comercială personală și mobiliară.
  • 1891 Bul. Deciziunilor, XXX, 57: Tribunalul nu a violat niciun text de lege respingând apelul recurentului și menținând cartea de judecată prin care se respinge acțiunea comercială intentată de recurent contra intimatului C. Balincă.
  • 1902 Bul. Deciziunilor, XXXIX2, CLXXVI: Acțiunea comercială se poate intenta sau la tribunalul locului unde obligația a luat naștere, sau unde va trebui executată, sau la tribunalul locului unde s-a stipulat a se face plata.
  • 1913 Cod. Comer. (1887) – Adn., 127: Acțiunea prin care se cere o sumă de bani derivând dintr-o cambie și o altă sumă dintr-un cont curent este o acțiune comercială.
  • 1939 PAVLESCU, Ec. Breslelor, 242: Din punct de vedere judecătoresc, mai-marele staroste avea un rol important, întrucât el lua parte la judecarea acțiunilor comerciale.
  • 1983 I. STOENESCU – ZILBERSTEIN, Dr. Proces., 241: În sfârșit, în codul de procedură civilă se disting acțiunile civile de acțiunile comerciale.
  • 2009 MO, nr. 418, 5: În motivarea excepției se apreciază că textul legal criticat contravine art. 21 din Constituție prin prisma faptului că acel creditor care promovează o acțiune comercială în ultimele 45 de zile ale termenului de prescripție este obligat să parcurgă procedura concilierii.
Sint. JUR. Acțiune în anulare = tip de acțiune în nulitate servind ca mijloc procedural părții interesate de a cere în justiție desființarea retroactivă a unui act juridic lovit de nulitate relativă.
  • 1889 G. TOCILESCU, C. Procedură civ., II, 242: Acțiunea în anulare seau desființare este o cerere relativă la act.
  • 1908 Bul. Deciziunilor, XLVI, 1 978: În speță, acțiunea în anulare a cambiilor fiind respinsă printr-o sentință rămasă definitivă, rămâne bine dovedit că acele cambii emanau de la recurent, ceea ce constitue o recunoaștere forțată prin justiție a datoriilor.
  • 1925 D. ALEXANDRESCU, Expl. Dr. Civ. Rom., VIII2, 335: Acțiunea redibitorie nu trebuie să fie confundată … cu acțiunea în anulare.
  • 1940 Col. Legi și regul., XVIII3, A, 563: Dacă au fost făcute mai multe acțiuni în anulare, ele pot fi conexate.
  • 1964 PORUMB, Teoria gen., 463: Datornicul nemulțumit de emiterea titlului executoriu de către notarul de stat are deschisă calea unei acțiuni în anulare.
  • 1983 D. Dr. Proces., 20: Poate intenta a[cțiune] în a[nulare] numai partea ocrotită prin dispoziția legală care a fost nesocotită cu prilejul încheierii actului respectiv.
  • 1996 D. Dr. Afac., I, 74: Controlul legalității și temeiniciei sentinței arbitrale sc exercită de asemenea de către instanțele judecătorești, pe calea acțiunii în anulare.
  • 2011 MO, nr. 119, 7: Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Comercială „Nepa Producție” – S.R.L. din București într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect acțiunea în anulare a unui act administrativ.
Sint. JUR. Acțiune pauliană v. pauliană.
Sint. JUR. Acțiune penală v. penal.
Sint. JUR. Acțiune reconvențională v. reconvențional.
Expr. (Uneori cu determinanți care arată felul) A intenta (o) acțiune | A introduce (o) acțiune | A deschide (o) acțiune | Rar A face (o) acțiune = a da în judecată.
  • 1873 Gazeta de Transilv., nr. 63, 3: Intentează o acțiune sau se apară contra ei numai acela ce se bucură de liberul esercițiu al drepturilor sale.
  • 1884 MO, nr. 96, 2 199: N-am crezut altă cale de urmat de cât a vă ruga să vă pronunțați pe de o parte dacă n-ar fi loc a i se deschide acțiune spre a restitui casei județului jumătate din suma primită.
  • 1897 I. PANȚU, C. Coresp., 245: Vă repetăm deci din nou să ne trimiteți suma de …. căci la cas contrar vom deschide acțiune contra dv.
  • 1930 HAMANGIU- NICOLAU, Dr. Rom., I, 215: El [desrobitul] nu poate intenta o acțiune împotriva patronului său decât cu autorizația magistratului.
  • 1933 SADOVEANU, Locul, 554: Ortac … să facă bine să-și plătească polițile. Astăzi am introdus acțiune.
  • 1975 Studii, nr. 11, 1 736: Contra lor s-a deschis acțiune publică.
  • 1986 Flacăra, nr. 43, 23: În același timp însă, activitatea sa [a lui Ronald Hubard] pseudo-științifico-religoasă a determinat proteste în cercurile medicale, iar unii din pacienții nemulțumiți … intentează acțiuni în justiție pentru restituirea sumelor.
  • 1997 Timpul (SN), nr. 120, 3: O altă vedetă, masculină de data asta, cântărețul Mick Jagger, a fost obligat de soție să aleagă una din două: ori acceptă o cură de dezintoxicare … sexuală (sâc), ori ea intentează acțiune de divorț, ceea ce ar însemna să obțină jumătate din averea lui.
  • 2017 Ministerul pub., 77: Procurorul general de la Curtea de Apel, la cererea reclamantului, se pronunță aprobând deciziunea sau ordonând parchetului a deschide acțiunea.
(Cu schimbarea construcției)
  • 1887 Cod. Comer., 319: Acțiunile rezultând din lovirea unui vas (abordaj) se pot intenta înaintea autorității judecătorești a locului unde faptul s-a întâmplat, sau înaintea aceleia a primului port unde vasul a ajuns ori a locului de destinațiune.
2. Faptul de a întreprinde ceva, capacitatea de a exercita o activitate (pentru atingerea unui scop); act (II 1), mișcare, faptă; p. ext. manieră de a se comporta.
  • 1794 Calend. Viena, 33/11: Judecați voi pre Vanderstel ca pre un spurcătoriu a ordinilor svințite? Acciunea aceasta nu e oprava lui.
  • c. 1832 GOLESCU, Cond., I, 43r/24: Acțiune. Faptă, lucrare, facere, urmare.
  • 1837 BOLLIAC, Art. Liter., 14: Tiranii lui sunt parfeți și în acțioane și în prințipe.
  • 1849 NEGULICI, Vocab., 17.
  • 1851 AMAN, Log. Jud., 14/14: În considerația obiectului se înțeleg acțiile (fapte), pricinile care le-au produs, locul și vremea unde s-au întâmplat, mijloacele care s-au întrebuințat, multul sau puținul folos ce a izvorât.
  • 1851 STAMATI, D.
  • 1862 ANTONESCU, D.
  • 1862 BOLINTINEANU, Elena, 124: Înțeleg dar și existența partidelor … încă le cred utile în interesele generale ale națiunii: ele sunt care fac de naște lumina, dau vigoare și energie cugetărilor și acțiunelor.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
  • 1864 Cod. Pen. (1864), 217: Inculpatul era considerat de toți ca viitor soț al fetei și nu se introdusese în familia acestei fete decât în scop de a o lua de soție, astfel că toate actele și acțiunele sale le făcea în public.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1871 LMD, I.
  • <1875–1876> CONTA, Teor. Fatal., 148: Orice acțiune reflexă, fiind un fenomen curat fiziologic, atârnă cu totul de cauze materiale.
  • <1884–1909> MAIORESCU, Prel. de filos., I, 8: În legătură mai îndepărtată stau și cercetările asupra localizării unor acțiuni psihologice în anumite părți ale masei nervoase (localizarea limbajului, afazie … paralizie progresivă, amnezie).
  • 1886 STEINBERG, D.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1907 ZAMFIRESCU, T. Scatiu, 235: Acțiunea lui de nebun îi descărcase sufletul de neliniștea pe care o grămădise cu încetul.
  • 1928 RALEA, St. Filos., 60: Cel mai bun remediu pentru a scăpa de subiectivism e acțiunea.
  • 1936 CIORAN, Cartea amăgirilor, 40: Muzica distruge interesul pentru acțiune, pentru datele imediate ale existenței.
  • 1945 BOGZA, Cartea Oltului, 337: Zeii din Olimp urmăreau acțiunile vreunui muritor.
  • 1953 VIANU, St. Stil., II, 339: S-au analizat faptele și ideile gânditorului democrat … acțiunea lui politică și ideologică împotriva iobăgiei.
  • 1965 Const. (1965), 22: Consiliul de Miniștri își desfășoară activitatea potrivit principiului conducerii colective, asigurând unitatea de acțiune politică și administrativă a ministerelor și a celorlalte organe centrale ale administrației de stat.
  • 1988 Studii, nr. 4, 372: Există … în acțiunea și politica guvernului lui Kossuth și cauzei pe care o întruchipa o latură conservatoare și retrogradă în raport cu … fenomenul național.
  • 2001 PATAPIEVICI, Omul, 22: În rezumat, cunoașterea tehnică e construită pe ipoteze, vizează acțiunea și folosește întotdeauna la ceva anume.
  • 2005 CIUBOTARU, Catolicii, III, 102: Cartea „Genezei” … prezintă nașterea Evei din coasta lui Adam, spre deosebire de versetul 1.27, unde crearea bărbatului și a femeii de către Demiurg apare ca o acțiune simultană.
Fig.
  • 2001 JINGA, Biblia și sacrul, 67: Totodată, tradiția mistică iudeo-creștină leagă simbolistica apei de cea a creierului, ca sediu al rațiunii, iar simbolistica focului de inimă, ca sediu al gândirii afective. Dacă Amin se arată foarte priceput în a corela acțiunea celor două facultăți, pescarii tehnocrați aleg calea exploziei, a amestecului haotic.
  • 2003 PLEȘU, Despre îngeri, 12: Toată discreția, dar în același timp eficacitatea acțiunii angelice își găsesc, astfel, o foarte expresivă definiție.
3. EC., FIN. Titlu de proprietate asupra unei cote din capitalul unei societăți, în baza căruia posesorul își exercită dreptul de a primi un anumit procent din profit, sub formă de dividende; concr. sumă depusă în capitalul unei societăți, al unei întreprinderi etc., care dă dreptul deponentului la o parte corespunzătoare din dividende; document care certifică titlul de proprietate sau suma depusă; înv. bilet.
  • c. 1832 I. GOLESCU, Cond., I, 43r/21: Acționar. Cel care are acții negustorești.
  • 1836 Curierul rom., 311/3: Se vorbește în Paris de formația unei soțietăți cu acțioane având scopos colonizația proprietăților noastre în Africa.
  • 1839 VAILLANT, Vocab.
  • 1842 ASACHI, Lex., I, 832/44: Acțiile slujesc de monedă și se speculează cu câștig sau cu perdere.
  • 1845 Doc. Ec., 858: Fiecare acționer care va avea 20 de acții va avea două glasuri.
  • 1848 NEGULICI, Vocab., 15.
  • 1851 STAMATI, D.
  • 1855 România liter.(F.), nr. 36, 4181/26: Capitalul întreprinderei nu este de nevoie a fi strâns tot de odată, de aceia soma ce reprezentă o acție este plătită în mai multe rânduri.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
  • 1862 ANTONESCU, D.
  • 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
  • 1863 Românul (Z.), 29 apr.–1 mai, 347: Dacă un om are un venit oarecare, sciștiind că prisosul îl poate economisi în profitul său, în loc de a-l cheltui, tot economisește o parte, fiind sigur că o poate întrebuința împrumutăndu-o la veri un comerciante, dăndu-o la o casă de economie, cumpărând o acțiune de bancă sau de drum de fer și în mii de alte moduri.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1899 BACALBAȘA, Pub., II, 223: De ce nu auzim niciodată de revolta acționarilor Băncii Naționale? Pentru că acțiunea de 500 lei s-a urcat la 2 600.
  • 1904 I. PANȚU, C. Coresp., 184: Prin prezenta vă rog a vinde per cassa din depozitul meu … 50 buc. acțiuni Banca Agricolă.
  • 1913 St. Doc. Liter., X, 61: Domnule Iorga, vă trimit 10 bucăți cupoane de la acțiunile societății cooperative „Neamul românescˮ.
  • 1934 COMARNESCU, America, I, 22: La un moment dat, [Richard Whitney] a oprit prăbușirea acțiunilor Corporației Oțelului, cumpărând la prețuri mari acțiunile în continuă scădere.
  • 1946 PANDREA, Portr., II, 75: Înșelați sunt regulat micii acționari, care se văd furați de economiile depuse în cumpărarea de acțiuni.
  • ante 1964 VINEA, Lunatecii, I, 283: Cine are bani să subscrie! Acțiunile se vor urca vertiginos.
  • 1977 CIOCULESCU, Itinerar, IV, 36: La 20 iunie al aceluiași an … consilierul imperial a murit subit, fără a-și fi putut împlini visele, și anume … de a transforma micul târg și împrejurimile într-un mare oraș, care i-ar fi crescut considerabil acțiunile și averea.
  • 1996 Adevărul (C.) – S., nr. 1 757, 5: Cei care vor să investească în acțiuni trebuie să cunoască capitalizarea bursieră a societății în cauză.
  • 2011 MO, nr. 272, 5: Creditorii conservă acțiunile lor, pentru întreaga valoare a creanțelor, împotriva codebitorilor și a fidejusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului.
Sint. Acțiune nominală | Acțiune nominativă = acțiune pe care este scris numele posesorului și care nu poate fi concesionată decât prin înscrierea tranzacției într-un registru special al firmei emitente.
  • 1881 MO, nr. 75, 2 325: O decisiune a adunărei generale va putea autorisa transformarea acțiunilor nominative în titluri către purtător.
  • 1882 Dreptul, nr. 6, 52: Acțiuni la purtător trebue să fie de cel puțin 200 florini, acțiuni nominative de 100 florini, numai dacă capitalul social nu întrece 500,000 florini.
  • 1911 I. Creangă (R), nr. 2, 65: Pentru preîntâmpinarea cheltuelelor întâiului număr al Bibliotecei, îngrijitorul va vinde un număr nehotărât de acțiuni nominale, al căror cost unitar este de 8 lei; o jumătate de acțiune, 4 lei.
  • 1935 MIHĂESCU, Donna Alba, 428: Servitorii declaraseră chiar că-l văzuseră [pe Buzescu] … revenind sub chip de frate îndurerat pentru a face inspecția birourilor și a casei de bani, dar instituțiile legatare renunțară la investigații când se putu vedea ce mană imensă le revine din bănci și acțiuni nominale.
  • 1938 Cod. Gen. Rom., XXVI3, 2 216: Proprietatea acțiunilor nominative se transmite prin declarațiune făcută în registrul de acțiuni ale emitentului.
  • 1964 An. Inst. Ist. Arheol., I, 16: Legea … privitoare la preschimbarea tuturor acțiunilor la purtător în acțiuni nominale – sub sancțiunea căderii lor în patrimoniul statului în caz de refuz – a permis pătrunderea capitalului românesc în industria petrolului.
  • 1975 An. Inst. Ist. (Cluj), XVIII, 249: Prin intermediul Băncii Generale, capitalul german a pătruns în Societatea Lignitul, astfel încât în anul 1919 din totalul de 10.000 acțiuni nominale … Banca … deținea 2.669 acțiuni în valoare de 1.334.500 lei.
  • 1982 Studii, nr. 1, 26: S-a menținut clauza potrivit căreia concesiunile petrolifere ale statului se acordau numai societăților naționale, denumite „societăți anonime miniere române”, categorie în care intrau doar acelea care posedau acțiuni nominative.
  • 1994 D. Ec. Piață., 26: Alonjă … este o foaie atașată unei cambii sau unei acțiuni nominative și este destinată andosărilor succesive.
  • 1996 D. Dr. Afac., I, 47: Acțiunea la purtător este convertibilă, putând fi transformată, în anumite condiții, în acțiune nominativă.
  • 2010 MO, nr. 560, 5: Când o acțiune nominativă devine proprietatea mai multor persoane nu se va înscrie transmiterea decât în condițiile în care acestea desemnează un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor rezultând din acțiuni.
Sint. Acțiune la purtător = acțiune pe care nu este înscris numele posesorului, iar drepturile revin persoanei care o deține.
  • 1881 MO, nr. 137, 4 021: Conform art. 84 și 88 din statute, acționarii cu acțiuni la purtător, sunt ținuți să depue acțiunile lor la Banca Națională sau la sucursalele sale din Iași, Galați, Brăila și Craiova, până în ziua de Marți, 27 Octombre 1881.
  • 1882 Dreptul, nr. 6, 52: La acțiunile la purtător subscriitorii sunt răspunzători pentru liberarea lor integrală în termen de doi ani.
  • 1910 Revue du pétrole, 278: Capitalul întreg fiind de 5.000.000, urmează că aproape suma întreagă a fost acoperită de acțiuni nominale care, conform statutelor, vor fi preferate la repartizarea acțiunilor la purtător.
  • 1929 Bul. Curților de Apel, 139: Niciuna din aceste formalități nu e necesară în gajul acțiunilor la purtător … Notificarea nu e necesară, ba chiar e inutilă.
  • 1940 Col. Legi și regul., XVIII3, 554: Când o acțiune la purtător aparține mai multor persoane, acestea trebuie să desemneze un reprezentant comun.
  • 1955 P. DUMITRIU, Cron. Fam., I, 407: Doamna Vorvoreanu … le luă pe toate, cercei, mahmudele, coliere … acțiuni la purtător.
  • 1987 An. Inst. Ist. (Cluj), vol. XXVIII, 386: „România Petroliferăˮ S.A.R., cu un capital social de 50 milioane lei, în 1000.000 de acțiuni la purtător a 5000 lei fiecare … aparținea exclusiv capitalului național.
  • 1994 D. Ec. Piață, 127: În acest ultim caz, cursul titlului cotat cel mai sus (acțiune la purtător) este exprimat în procent din titlu cotat cel mai jos (acțiune nominativă).
  • 2010 MO, nr. 691, 3: Capitalul social este reprezentat prin acțiuni emise de societatea de pensii, care sunt nominative, nu pot fi transformate în acțiuni la purtător și nu pot fi acțiuni preferențiale.
  • 2017 Banatica, XXVII, 664: Noul act normativ a abrogat Decretul-Lege din 1920 (art. 1), a prevăzut ca toate cele 250.000 de acțiuni la purtător (inclusiv ale fostei StEG) să fie transformate în acțiuni nominative.
Sint. Societate pe acțiuni v. societate.
Exp r. Fig. (Cu pronumele în dativ) A-i crește acțiunile = a fi în ascensiune din punct de vedere social, profesional etc.
  • 1969 EVERAC, Ana, 214: DUFY: Pe vremea aia mă iubea foarte tare. Azi dă mult mai rar. A mai bătut pe unul acum două luni însă adevărul e că eu eram doar pretextul. Îl bătea de plăcere. MIREA: Ce plăcere! DUFY: Mie mi-au crescut acțiunile. Ce mai vrei? … Și Vlăduț era bun la de-astea, dar mai mult la beție.
4. Ansamblul întâmplărilor dintr-o operă (literară), considerate în desfășurare; subiect, intrigă; caracter dinamic al desfășurării evenimentelor.
  • 1838 HELIADE-RĂDULESCU, Teor. Lit., 176: Horațiu zice că iambul e născut pentru acțiune și propriu pentru dialog.
  • 1846 LAURIAN, Man. Filos., 178: [Genul] dramatic, pentru exemplu, e supus la trei unități, de timp, de loc și de acțiune.
  • <1859–1869> HELIADE-RĂDULESCU, Echilibru, 579: După împregiurări atunci, după talente și dispozițiuni, reveste mai multe forme: când e în proză, când e în versuri; când e narație simplă, când acție sau punere în scenă.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1904 CHENDI, Foiletoane, 82: Romanul însuși, cu monografia acestei femei, e slab. Aproape nicio acțiune, nicio pasiune sufletească reală, nicio umbră de adevăr.
  • 1921 BLAGA, Zamolxe, 2: Acțiunea se petrece în munții Daciei.
  • 1933 DENSUSIANU, Lit. Mod., III, 580: Din fondul întunecat al acțiunei răsar bine reliefate figurile lui Alexandru Lăpușneanu, Domniței Ruxandra ș.a.
  • 1940 VIANU, St. Stil., I, 400: Acțiunile povestite la perfectul simplu aparțin unui trecut mai apropiat.
  • 1958 St. Lb. Stil, 118: Conturând personaje și acțiuni, Budai-Deleanu a încercat să facă în așa fel încât ele să apară repede și clar în mintea fiecărui cititor.
  • 1964 Ist. Lit. Rom., I, 21: Partea descriptivă … formează de fapt miezul colindei, …, acțiunea eroică etc.
  • 1985 Cinema (R.), nr. 6, 8: Acțiunea Măștii …” e plasată tot în preajma anului 1848.
  • 1997 ADAMEȘTEANU, Dimineață, 94: Acțiunea se petrecea la Balcic, pe plajă.
  • 2001 JINGA, Biblia și sacrul, 22: Cercetători precum Erich Auerbach, Robert Alter … au remarcat faptul că, mai ales în Cărțile Istorice, evenimentele sunt descrise în termeni de acțiune, iar personajele sunt prezentate mai degrabă schematic, fără prea multe detalii.
  • 2002 CĂRTĂRESCU, Orbitor, II, 390: În definitiv era un procedeu literar: reluarea, în acțiunea paralelă, a tramei și personajelor acțiunii principale.
  • 2005 CIUBOTARU, Catolicii, III, 63: Moș Ilie, cel care povestește cum a împușcat „dihania înfricoșată”, plasează acțiunea pe un tărâm straniu, undeva la răspântia dintre cele două lumi.
Înv. (În forma acție) Totalitatea gesturilor, ținuta, pronunția etc. specifice unui orator.
  • 1842 ASACHI, Lex., I, 841/5: Acție se numește la oratori înfățoșarea unei idei sau fapte prin mișcarea trupească și se întrebuințează mai ales de actori sau pantomimici.
Sint. (Calc după fr. action oratoire) Acțiune oratorică = ansamblu de gesturi, mișcări, jocuri de fizionomie utilizate de oratori pentru a-și face discursul mai eficient.
  • 1883 NEGOESCU, Retorica, 207: Acțiunea oratorică coprinde mișcările, pronunția și memoria.
  • 1908 Opinia, nr. 492, 1: Scriitorul prefeței pe lângă parafrazarea discursurilor și năzuința ce are de a le stabili o legătură de fond și tendințe între ele, mai are prilejul de a face tehnică de retor, întrând în psihologia discursurilor, stăruind asupra autorului, asupra calităților inerente discursurilor, dându-ne un portret al oratorului, stăruind asupra invențiunii discursurilor și mai ales asupra acțiunii oratorice. Da, acțiunea oratorică a Nababului e clasică după Barbu Delavrancea.
  • 1947 Rev. Fundaț., nr. 6, 14: Crearea unor termeni noi, întrebuințarea metaforică a cuvintelor, sunt celelalte mijloace, la care s-ar putea adăuga acțiunea oratorică, adică intonația, ritmul și vitesa debitului, prin care instrumentul linguistic poate deveni apt pentru expresia vieții lăuntrice.
  • 1982 Viața rom. (R. US.), nr. 10, 17: Și chiar dacă cinematograful sonor ar putea reda ceea ce în actul elocvenței este partea de teatru, de acțiune oratorică, cine va putea reda entuziasmul, sfiala, vibrația celuilalt element pe care îl mânuiește vorbitorul, ca pe un instrument al său și care e… auditoriul?
5. GRAM. (În opoziție cu stare) Clasă semantică exprimată prin verb sau abstract verbal care descrie procese, activități etc.
  • 1848 CÂMPEANU, Gram. Rom., 84/13: Privind … la firea limbii noastre, precum și la însuși principiul pe care se întemeiază formarea timpurilor de conjugație împreună cu acțiile sau lucrurile ce fac într-însele, suntem nevoiți a fi de altă părere.
  • 1940 PUȘCARIU, Lb. Rom., I, 156: Toate cuvintele care servesc la împlinirea golurilor sunt de fapt complemente, având menirea să restrângă acțiunea verbală.
  • 1958 Intr. Lingv., 39: Într-altă limbă a unei populații înapoiate există sufixe verbale care exprimă exact în ce moment al zilei s-a săvârșit, se săvârșește sau se va săvârși acțiunea verbului.
  • 2008 GALR – 2008, I, 114: „Acțiunea”, „activitatea” (de obicei exprimate prin verb), „starea” (exprimată prin verb sau / și prin adjectiv), „însușirea” (redată prin adjectiv) sunt în acest caz conceptualizate într-un mod propriu substantivului.
Sint. (Din fr. verbe dʼaction) Verb de acțiune = verb care aparține unei clase semantice ce presupune existența unui agent care desfășoară sau suportă o activitate.
  • 1956 LR, nr. 3, 36: Ca verb de acțiune propriu-zisă, a ședea are și el înțelesul de a se așeza.
  • 1979 SCL, nr. 1, 600: Cartea mai cuprinde un capitol care include lexicul referitor la concepte generale, împărțit în categoria „însușiriˮ (adjective și substantive) și verbe de acțiune (activitate, acțiune, mișcare).
  • 1981 CL, nr. 1, 204: În marea majoritate, verbele argotice sunt verbe de acțiune, cu caracter orientat, exprimând o actanță în sensul strict al termenului.
  • 1997 DSL, 222: Forța este în distribuție complementară cu agentul, pentru poziția de subiect al verbelor „de acțiune”, fiind selectat fie agentul, fie forța.
  • 2008 GALR – 2008, I, 63: Cazul nominativ corespunde, în funcție de caracteristicile semantice ale verbului coocurent, unor roluri tematice diferite … impuse de verbe de acțiune.
Sint. (Calc după fr. nom dʼaction) Nume de acțiune = substantiv postverbal care denumește activități, procese etc.; abstract verbal.
  • 1940 ROSETTI, Ist. Lb. Rom., III, 296: [Sufixul] -anie formează, în dacoromână, nume de acțiune: afurisanie, pățanie, petrecanie etc.
  • 1954 Gram. Lb. Rom., I, 109: Modurile impersonale exprimă verbul sub forma de nume de acțiune (infinitivul, supinul), de circumstanță (gerunziul), de însușire rezultată dintr-o acțiune (participiul).
  • 1958 Intr. Lingv., 39: De la verbe se mai pot deriva nume de acțiune.
  • 1959 St. Form. Cuv., I, 18: Noțiunile la care se atașează supra- sunt mai ales abstracte, nume de acțiuni: aglomerare, alimentare, apreciere, populare, saturare etc.
  • 1968 GRAUR, Tend. Lb. Rom., 252: Se formează cu sufixe substantive … abstracte, de fapt nume de acțiune, de la verbele cu sufixul -io.
  • 1980 DUMISTRĂCEL, Lex. Rom., 166: Se poate încerca chiar o cronologie a formelor de bază: vălăret „ceată de vălariˮ, ca nume concret, a premers lui vălărit, nume de acțiune, ultima câștigând „terenˮ și prin confuzia -et /-it.
  • 1983 LR, nr. 1, 2: În limba română există, potrivit datelor oferite de DA, DLR, DEX, DI, TDRG, aproximativ 20 de nume de acțiune în -are, care nu presupun un verb de conjugarea I, ci de conjugarea a III-a, mai rar de conjugarea a II-a și a IV-a.
  • 1997 DSL, 20: Clasa numelor de acțiune se caracterizează, flexionar, prin trăsătura de substantive singularia tantum, iar, sintactic, printr-un amestec de determinanți de tip nominal.
  • 2004 SCL, nr. 1–2, 155: Limitarea la consultarea DEX (1996) conduce la concluzii amendabile, încât se avansează, de exemplu, ideea că unor derivate cu prefixe de la baze nominale, nume de acțiune cu structura infinitivului lung, nu le corespunde un verb.
  • 2008 GALR – 2008, I, 114: Substantivele „verbale” și cele „adjectivale” sunt subclase de substantive care au caracteristici gramaticale de substantiv și de verb (nume de acțiune, nume de activități, nume de agent).
6. Desfășurare a unei activități întreprinse de un grup, de o instituție, de un popor etc.
  • <1859–1869> HELIADE-RĂDULESCU, Echilibru, 211: Când apoi luptele se încep și câmpurile se despart, răul vine din amândouă părțile: și acția, și reacția trece măsurele, și de o parte și de alta excese oribili, răzbunări și represalie.
  • 1864 Așezământul electoral, 6: Participarea la legislațiune … se manifestă … când acțiunea guvernului asupra particularilor este cât se poate mai mică și mai puțină.
  • 1876 GHICA, Conv. Econ., VIII, 326: Bucureștiul este un punt prețios pentru un observator, căci de aci, mai lesne decât de oriunde aiurea, se pot vedea sforicile acțiunelor politice în Orient.
  • 1889 MAIORESCU, Crit., III, 616: Mișcarea sufletească a poporului s-a revărsat în acțiuni istorice neobișnuite, a căutat să se exprime și în oarecare forme estetice ale emoțiunii, în poezie și în cântare.
  • 1892 BACALBAȘA, Pub., II, 67: Omenirea întreagă se felicită că a scăpat de vremea robiei, aceia care au luptat pentru abolirea ei își fac mare fală din acțiunea lor.
  • 1922 BARNOSCHI, Orig. Democr., 29: Vom anticipa numai observând că gândul acțiunii „răsturnătoare” le-a venit când nu mai erau tocmai tineri.
  • 1936 TITULESCU, Discursuri, 727: Pentru noi, acțiunea Guvernului Reichului nu a atins întru nimic validitatea Tratatului de la Locarno.
  • 1968 Studii, nr. 2, 365: Politica guvernului român … a sprijinit și acțiunea largă a poporului român de ajutorare a refugiaților cehoslovaci pe teritoriul României.
  • 1986 Studii, nr. 5, 446: În ce privește acțiunea maselor, dreapta socialistă era de fapt pentru restrângerea acesteia sub pretextul ,,disciplinării” și a controlului asupra mișcării revoluționare.
  • 2002 Cod rutier (2002), 5: Mass-media poate sprijini acțiunile Ministerului Administrației și Internelor, ale autorităților administrației publice locale în legătură cu popularizarea regulilor de circulație pe drumurile publice.
  • ante 2005 MARINO, Libertate, 32: [Respingerea Unirii] a fost precedată de un șir de acțiuni și proteste.
(Ca determinat al unor cuvinte de care se leagă prin prep. „de”, delimitează domeniul de manifestare)
  • 1858 Gazeta de Transilv., nr. 5, 20: În niște timpi atât de importanți pentru români, unirea de principiu și de acțiune este cea dintâiu condițiune a causei noastre.
  • 1861 Românul (Z.), nr. 124, 398: Ăst capriciu violinte nu aducea deci aici în fiecare seară, și nemine nu înțelegea deloc ăst mod de acțiune.
  • 1927 PAPADAT-BENGESCU, Concert, 389: După pregătirile preliminare ale unei libertăți de acțiune, Aimée începuse programul ei monden prin Clubul Sport.
  • 1930 BRĂESCU, Add., 395: Faci ce poți ca să-i convingi, dar dacă nu reușești, atunci îți iei libertate de acțiune și faci ce vrei.
  • 1958 Studii, nr. 3, 30: Pe tărâm cultural – unde se putea beneficia de o anumită libertate de acțiune – patrioții se strâng în jurul ideii naționale, luptând pe această cale pentru răsturnarea vechiului regim feudal și – ca un ideal ceva mai îndepărtat pentru unitatea națională.
  • 1977 IORDAN, Mem., II, 30: Această libertate de acțiune amintește de aceea din epoca Renașterii, care era și mai mare, căci se conducea exclusiv după valoarea profesorilor.
  • 1996 Adevărul (C.) – S, nr. 1 809, 5: Libertatea lor absolută de acțiune pe care statul afirmă că n-o poate îngrădi înseamnă de fapt jaf.
  • 1997 BLANDIANA, Eu, 304: La primul Consiliu Național din acest an, Alianța Civică și-a definit activitatea prin trei linii de acțiune: atitudinea civică, asistența civică și educația civică.
  • 2015 L. POPESCU, Moda, 25: Posibilitățile de a se informa, deplasa, de a prelucra și folosi mediul au lărgit spațiul de acțiune și modul de relaționare cu semenii și lumea. [Notă de subsol]
(Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, indică efectul produs, misiunea etc.).
  • 1907 Disc. Recepție, 45: Zăcământul desvălit a fost supus la circulațiunea apelor de infiltrațiune, a căror acțiune de distrugere e limitată.
  • 1926 D. GUSTI, Pag. Alese, 194: Paralel cu activitatea teoretică a seminarului de sociologie s-a desfășurat o acțiune de autoajutorare studențească.
  • 1929 FILITTI, V. Org. Adm., 49: Prefectul general, deși atârnă de-a dreptul de ministrul dinlăuntru, ca organ însă general al guvernului are o acțiune de priveghere și de control asupra tuturor funcționarilor publici din circumscripția sa.
  • ante 1961 BLAGA, Gândirea rom., 26: Este aici unul din multele motive de care s-a lăsat îndrumat prozelitismul … pornind acțiunea de convertire.
  • 1972 PREDA, Marele singuratic, 1298: Într-o acțiune de sabotaj a aruncat o grenadă într-un tren nemțesc.
  • 1980 IORDACHE, Mărturii, 27: Pretutindeni metoda și-a găsit o largă aplicabilitate mai ales în acțiunea de adunare a materialelor necesare pentru realizarea principalelor atlase lingvistice.
  • 1989 Studii, nr. 7, 657: Primul ministru Nicolae Rădescu în ședința Consiliului de Miniștri … și-a exprimat totala dezaprobare față de acțiunea de înlocuire revoluționară de masele populare a primarilor și prefecților reacționari cu primari și prefecți cu orientare democratică.
  • 1995 Banatica, XII2, 72: În ținutul Aradului, acțiunea de extindere a sferei de influență a bisericii greco-catolice a fost inaugurată începând cu anul 1815.
  • 2007 Man. Ist. XII, 280: Venind după un lung șir de uzurpări sângeroase, noul domn își începe acțiunea de consolidare a autorității centrale printr-un act extraordinar.
Sint. (Calc după fr. homme dʼaction) Om de acțiune = persoană energică, întreprinzătoare, care acționează repede.
  • 1870 Românul (Z.), 26 apr., 358: Dar noi, fii ai viitorului, noi toți oameni de acțiune și de voință, opri-ne-vom oare la acest tribut de recunoștință?
  • 1871/1873 GHICA, Conv. Econ., VI, 385: Sultanul îl știa om de acțiune.
  • 1932 Arh. St. Ref. Soc., nr. 1–4, 664: Nicio regulă nu ajunge de a face pe cineva om de acțiune și nici nu ne indică în ce chip trebuie să vrem și să lucrăm într-un caz determinat, după cum nicio regulă de poetică nu poate face pe cineva poet.
  • 1943 Transilvania, nr. 3–4, 291: Rar bărbat care să întrunească într-o măsură mai înaltă calitățile necesare unui adevărat conducător: un gânditor dublat de-un om de acțiune.
  • 1961 VIANU, Arte, 160: [Activitatea academicianului] pune în lumină vocațiunea unui învățat, dar și pe aceea a unui om de acțiune, a unei personalități practice și făptuitoare.
  • 1970 IVASIUC, Păsările, 339: Tu ești un om de acțiune, n-ai voie să-ți faci prea multe probleme.
  • 1984 Studii, nr. 11, 1 153: Mulți dintre contemporanii săi îl vor evoca ca pe un om de acțiune, suporter al înaltelor valori morale, ca pe un om care îndeamnă la creație.
  • 2009 Apostrof, nr. 1, 14: Alexandru Șafran a încetat din viață la domiciliul său din Geneva, joi, 27 iulie. Om de acțiune, el este (mai ales) și un om de condei, participând la întâlnirile Internaționale de la Geneva (1949–1975), scriind peste 250 de articole publicate în diferite periodice și volume colective.
Sint. (Din fr. plan dʼaction) Plan de acțiune = ansamblu de măsuri, de sarcini sau de activități care trebuie îndeplinite pentru realizarea unui proiect.
  • 1877 Curierul, nr. 7, 2: Desordinile ce-au mai venit la începutul celei dintâi încercări ale acestui nou plan de acțiune, fură cu toate acestea grabnic risipite.
  • 1891 Telegraful, nr. 33, 131: Membrii din fruntea despărțământului și-ar împlini una din cele mai sânte datorințe, căutând locuri pe unde să așeze elevii pentru meserii. Astfel am avea un plan de acțiune.
  • 1894 Tribuna (C.), nr. 163, 650: Tot astfel, l-a dus în nedumerire „Istoria lui Foțiu” de părintele Dr. Lucaciu, în care vedea întreg planul de acțiune.
  • 1900 Transilvania, nr. 2–3, 45: În 10 Decembre a acelui an „și-a precisat un plan de acțiune, în cadrul căruia, – amăsurat împregiurărilor locali – să se aibă în apropiată vedere, pe lângă cultura spirituală și morală, cultura economică și cu ea și bunăstarea poporului”.
  • 1911 Transilvania, nr. 4, 341: Urmând invitării lui Șaguna, a elaborat și el un proiect de statute și un plan de acțiune foarte vast și variat.
  • 1930 Bul. Min. Agric., nr. 5–6, 161: Atât industriile de prelucrare ale produselor agricole cât și mecanismul complex care slujește la transportul și distribuirea acestor produse nu-și pot stabili un plan de acțiune chibzuit, decât pe baza statisticei recoltelor, a efectivului de animale, a stocurilor disponibile, ș. a.
  • 1971 ELIADE, Noaptea de Sânziene, II, 246: De-atunci, din ziua Anului Nou și până acea după-amiază de sfârșit de februarie când îl întâlnise Ștefan, Bărăgan meditase îndelung un plan de acțiune.
  • 1977 Studii, nr. 11, 1 994: El avea în vedere un întreg plan de acțiune în domeniul „diplomației”, pe care l-a expus într-o scrisoare trimisă lui Ion Ghica.
  • 2011 MO, nr. 501, 2: Se aprobă Planul de acțiune pe anul 2011 pentru implementarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioada 2011–2014.
Sint. (Calc după engl. affirmative action) Acțiune afirmativă = acțiune politică bazată pe favorizarea pe termen scurt a anumitor grupuri de persoane, victime ale discrimimării, pentru restabilirea egalității de șanse; discriminare pozitivă.
  • 1979 Studii, nr. 11, 2 180: Acțiunea afirmativă în Statele Unite și Europa răsăriteană. [Titlu]
  • 2000 Observator cult., în DCR3, 29: Conform acțiunii afirmative, statul poate lua măsuri speciale, incluzând finanțarea unor instituții educative, a unor locuri în administrație etc., până la introducerea unor cote în ocuparea funcțiilor în stat în favoarea unor grupuri dezavantajate.
  • 2000 în DCR3, 29: Cei preocupați de eradicarea discriminării, scrie Browne, pot ușor găsi în Malaysia singura politică de acțiune afirmativă în care o majoritate este privilegiată în fața unei minorități.
Exp r. Înv., rar (Calc după fr. parler avec action) A vorbi cu acțiune = a vorbi cu căldură, gesticulând.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I, 12.
Exp r. A intra în acțiune = a începe să acționeze.
  • 1870 Românul (Z.), 20 aug., 716: Atunci al 12-lea corp (saxon) și artileria corpului al 3-lea intră în acțiune.
  • 1874 BARIȚIU, Scrieri, 265: Regimentul nr. 50 sta în martiu la Rovigo … unde veni ordonanța că are să fie întregit și pus în stare de a intra în acțiune bellică.
  • 1904 P. HANEȘ, Desv. Lb. Liter., 169: Atunci Russo intră în acțiune și publică în revista „România Literară” din 1855 seria lui de articole intitulate „Cugetări”.
  • <1927–1929> An. Ateneu Rom., 162: Eroul a intrat în acțiune cu entuziasim și cu convingere, pentru a aduce contribuția lui de jertfă în marea luptă pe care el a cerut-o.
  • 1948 PARHON, Bătrânețea, 123: Aceste mecanisme intră în acțiune odată cu începutul evoluțiunii oului fecundat și se continuă, în tot timpul creșterii, confundându-se … cu aceasta din urmă.
  • 1969 Muzica (R.), nr. 5, 11: Aici intră în acțiune specialistul.
  • 1982 Studii, nr. 5–6, 715: Noi nu mai suntem în epoca sultanilor nebuni și a miniștrilor criminali și vom lucra fără încetare în așa fel ca să putem intra în acțiune la momentul oportun.
  • 1992 Gazeta sport., nr. 743, 2: Au intrat în acțiune forțele de poliție.
  • 2007 Man. Ist. X, 10: Armata construită de regele-sergent a intrat în acțiune.
Exp r. (Calc după fr. mettre en action) A (se) pune în acțiune = a pune în mișcare, a da un impuls; a face să pornească, să funcționeze; p. ext. a activa (2).
  • 1876 Analile Societ. Acad., IX, 629: Artiștii au pus o grijă deosebită vrednică de mirare în sculptarea a mii și mii de figuri … a costumelor … a persoanelor puse în acțiune.
  • 1933 ARGHEZI, Tablete Cron., III, 524: Viitorul război… ar fi pus în acțiune mijloace însutit mai devastatoare și … agenți noi științifici necunoscuți.
  • 1938 C. C. GIURESCU, Ist. Rom., I1, 338: Importantă, prin întinderea teritoriului și prin mijloacele puse în acțiune, este încercarea de a cuprinde, la începutul veacului al XlII-lea, răsăritul Țării Românești.
  • 1941 Bul. Deciziunilor, LXXVIII, 105: Legiuitorul n-a făcut decât să reglementeze normele de procedură … stabilind căile de atac în contra ordonanțelor definitive și cazurile în care pot fi puse în acțiune.
  • 1956 ALEXANDRU, Instr. Muzic., 104: Pianul cu manivelă … este un mecanism muzical cu coarde lovite de ciocănașe puse în acțiune de cuiele bătute pe suprafața unui sul rotit de o manivelă.
  • 1966 Probl. Econ., nr. 7, 105: Pentru a transforma dregătoria într-o afacere foarte rentabilă, erau puse în acțiune mijloace de constrângere a contribuabililor, mergând până la silnicii de nedescris.
  • 1998 M. RĂDULESCU, Ist. Lit. Det., II, 98: Dimpotrivă, parcă aceasta îi ascute simțurile și-i pune în acțiune o cameră de luat vederi, ale cărei filmări nu i se vor deslipi niciodată de pe retina unde au fost înregistrate colorat.
  • 2005 DEM, I, 544: Efector [=] orice organ ce poate fi pus în acțiune prin stimulare de către un nerv.
Exp r. A trece la acțiune v. trece.
7. MIL. (Adesea urmat de determinarea „militară”) Operațiune executată de forțele militare; intervenție armată; bătălie, luptă.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1916 SADOVEANU, Bulgaria, 12: Privită așa, … acțiunea noastră militară se înalță la adevărata ei valoare.
  • 1935 DIAMANDI, Galeria oamenilor pol., 18: Oameni care doriseră războiul și fuseseră aprigi partizani ai participării României în acțiune, alăturea cu aliații, nu se sfiau ca să critice și să condamne cu asprime războiul pentru întregirea neamului.
  • 1943GALACTION, Pub., III, 50: Județul nostru scăldat de Dunăre fusese calea oștirilor și martorul multor acțiuni militare preparatoare sau defensive.
  • ante 1964 VIANU, Ist. Geniu, 428: [Benvenuto Cellini] a purtat armele din când în când, lucrând poate la acțiuni militare.
  • 1981 RUSSU, Etnogen., 176: Între mișcări de trupe, acțiuni și lucrări militare, defrișări de păduri, construcții de drumuri, ciocniri ori lupte violente … apar numeroase episoade înfățișând supunerea populației dace.
  • 1991 Ș. PAPACOSTEA, Evul Mediu, 21: Eșecul acțiunii militare s-a aflat la originea reînnoirii compromisului între cele două state.
  • 1999 GOMA, Jurn., VI, 189: Zeci de mii de etnici albanezi își părăsesc locuințele … odată cu debutul acțiunilor militare ale NATO împotriva Iugoslaviei.
8. Influență a unui agent (fizic, chimic, mecanic etc.) asupra unui obiect, a unui fenomen, a unui organism, a unei substanțe etc.
  • 1865 Isis, nr. 31, 247: Din contră, unde s-au tăiat arbori după țărmurile mării, acolo marea a înaintat în uscat fiindcă nu mai sunt rădăcini ca să întărescă pământul și să se opue la acțiunea apelor.
  • 1871 LMD, I.
  • 1893 CULIANU, C. Cosm., 56: Sistema corpurilor cerești … se mișcă sub acțiunea puterei sale de atracțiune.
  • 1895 PONI, El. Fis., 32: Pentru un corp supus la acțiunea gravitațiunii, puterea care lucrează asupra sa este ponderea sa.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1903 P. ANTONESCU, Amenajamentul, 36: Scopul acestor linii de amenajament nu a fost atât ca să servească ca drumuri de transport … cât tendința de a obișnui arboretele … cu starea izolată spre a rezista acțiunei vânturilor.
  • 1937 Enc. Agr., I, 246: Acțiunea apei le dedublează [anhidridele] în două molecule de acid corespunzător.
  • 1948 IONESCU-MUSCEL, Tr. Țesătorie, 71: Basculantul se înclină … aducând sistemul de lame … în acțiunea ruloului.
  • 1952 CARAFOLI – OROVEANU, Mec. Fluidelor, I, 11: Dacă presiunile sunt perfect normale, adică dacă „acțiunea tangențială la suprafață” este nulă, fluidul este „perfect” sau „ideal”.
  • 1956 SANIELEVICI, Radioact., I, 55: Blocul de plumb este … astfel ca să protejeze filmul … de acțiunea radiației γ.
  • 1962 Man. Geol., 3: Răspândirea rocilor [pe pământ] … este … determinată de acțiunea unor cauze ca: vulcanismul, vântul, apa, organismele etc.
  • 1972 KREINDLER – V. VOICULESCU, Neurol., II, 51: Se pare că factorul toxic poate fi produs prin acțiunea bacteriilor asupra proteinelor din intestin.
  • 2002 BOTZAN, Hidron., 10: În perioadele interglaciare, loessul se solifica sub acțiunea ploilor și căldurii.
Sint. (Calc după fr. rayon dʼaction) Rază de acțiune | (Calc după fr. champ dʼaction) Câmp de acțiune | (Din fr. sphère d’action) Sferă de acțiune = spațiu determinat, domeniu în care se desfășoară o activitate sau se manifestă efectele unui fenomen natural, ale unui proces fizic, chimic sau mecanic, ale unei explozii etc.
  • 1861 Amicul scolei, nr. 5, 33: Noul ministru președinte … a însărcinat pe profesorul Francisc Miklosich cu elaborarea curendă a unui statut pentru consiliul învățământului, atât cu privire la compusatura, cât și la sfera de acțiune a cestei autorități noue.
  • 1861 Amicul scolei, nr. 29, 33: Însă dacă scirea de sus e dreaptă, românii transilvăneni au perdut foarte mult prin trecerea D[omniei] Sale în Moldova, deși literatura noastră – luată în general – a câștigat, deschizându-i-se D[omniei] Sale un câmp de acțiune mai larg și mai liber.
  • 1923 D. GUSTI, Pag. Alese, 199: Academia nouă își extinde … sfera ei de acțiune.
  • 1925 IORGA, Ist. Comer., 30: Dominația [pecenegilor și a cumanilor] a avut … și foloase economice: din stepa rusească până la noi se întindea aceeași putere politică și la hotarul ei răsăritean ea atingea sfera de acțiune comercială a arabilor.
  • 1948 IONESCU-MUSCEL, Tr. Țesătorie, 362: 16 perechi de platine sunt aduse în raza de acțiune a cuțitelor.
  • 1956 SANIELEVICI, Radioact., I, 133: Raza de acțiune a forțelor nucleare este practic limitată la nucleu.
  • 1968 St. Cerc. Matem., nr. 6, 1 537: Ecuația lui Hamilton – Iacobi (ne vom limita la o singură particulă, și la coordonate carteziene) descrie mișcarea global prin intermediul unei funcții … numită de acțiune (un câmp de acțiune).
  • 1978 SIMOI, Cibernetica, 73: Din însumarea sferelor de acțiune cinematică exterioare ale tuturor fenomenelor din interior se obține în exprimare ergică o mărime pe care o vom numi ergie potențială a sistemului.
  • 1982 St. Sociol. Romanului, 57: În consecință, I. Slavici va renunța în continuare la ideea de moralizare a unei societăți întregi, revenind la preocupările de analiză a grupului social și la restrângerea sferelor de acțiune ale structurilor care-l guvernează.
  • 2000 Viața armatei, 25: Rachete sol-aer și apă-aer cu rază mare de acțiune. [Titlu]
  • 2001 Ș. PAPACOSTEA, Evul Mediu, 31: Faza nouă a conflictului cu Regatul ungar … a prilejuit o considerabilă extindere a razei de acțiune a politicii Țării Românești și a legăturilor ei diplomatice.
Fig.
  • 1879 CONTA, Metafiz., 389: Sufletele oamenilor, deși atârnate de Dumnezeu, au o sferă proprie de acțiune.
9. FIZ. (În opoziție cu reacțiune) Forța cu care un corp acționează asupra altuia (care, la rândul său, reacționează față de cel dintâi cu o forță egală, dar de sens opus).
  • 1871 LMD, I, 26: Egalitatea acțiunii și a reacțiunii.
  • 1937 Enc. Agr., I, 57: Acțiune și reacțiune.
  • 1956 CIȘMAN, Fiz. Gener., I, 47: Dacă un corp exercită o acțiune asupra altuia, acesta răspunde cu o forță de reacțiune egală și de sens contrar.
  • 1969 Man. Instalații constr., 11: Turbinele hidraulice pot fi cu acțiune și reacțiune.
  • 1986 D. CRISTESCU – RĂDUCU, Automobilul, 153: La acest tip de ambreiaj nu există o legătură mecanică între arborele motor și cutia de viteze. Transmisia momentului motor se face printr-o acțiune hidraulică.
P. ext.
  • 1894 Ateneul rom., nr. 11, 804: Intelectul lui este un laborator de analiză și sinteză, întocmit cu o măestrie rară, în care substanțele cele mai variate se află într-o continuă fierbere … se pătrund prin acțiuni și reacțiuni adânci, se fecundează în fine la căldura inimei sale.
  • 1973 Studia Univ. Philologia, I, 151: Ea [lucrarea] reexaminează termenii problemei influențelor străine asupra literaturii române de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și din prima jumătate a secolului al XIX-lea, demonstrând dinamica procesului de acțiune și reacțiune a forțelor interne și externe în evoluția unei culturi.
  • 2009 Apostrof, nr. 5, 26: Evenimentul, ca să-și merite numele, trebuie nu doar să aibă o mare rază de acțiune și reacțiune, ci să și schimbe ceva în mersul lucrurilor.
10. Sint. LINGV., PSIH. Acțiune mintală | Ieșit din uz Acțiune mentală = proces mintal prin care realitatea capătă o formă reflectabilă în cuvinte, devenind suport al ideilor.
  • 1958 LR, nr. 1, 53: Dacă verbul are în frază înțelesul de „permite”, „îngăduie”, ceea ce echivalează cu o acțiune mintală, deci cu o stare, modul și timpul relevă o parte din dinamismul cuvântului.
  • 1976 BUCĂ – EVSEEV, Probl. Semas., 89: Verbul tranzitiv exprimă o acțiune mentală de stabilire a unor raporturi dintre obiecte și fenomene.
  • 1978 D. Psih., 19: Psihologia nu se limitează însă numai la a.[acțiuni] ca modalități organizate ale comportamentului, ca operații de modificare și transformare conform unui scop a obiectelor materiale și sociale, ci identifică și a[cțiunile] mintale, cunoașterea însăși, inclusiv reflexia, având o constituție acțională.
  • 1992 Rev. Psih., nr. 1, 134: Subiectul este solicitat să fredoneze sunetul, după care, treptat, îl transformă într-o acțiune mintală.
  • 2017 AGHEANĂ, Dezvolt. Cognit., 50: Spre vârsta de 6–7 ani copilul trece de la acțiunea imediată la operație (acțiune mintală reversibilă).

– Pronunțat: -ți-u-.

– Pl.: acțiuni, înv., rar acsioane (1839 VAILLANT, Vocab.), acțioane, acțiune.

– Gen.-dat. și: înv. acțiunei.

– Var.: înv. ácție, înv., rar ácsie (1836 Muzeul național, ap. URSU – URSU, Împr. Lex., III1, 67), acciúne s. f., acsión (1839 VAILLANT, Vocab.) s. n.

– Din lat. actio, -onis, fr. action.Acție < germ. Akzie (Aktie).

Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; 1929/1930 Enc. Minerva; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1962 Contrib. Ist. Lb. Liter., III, 118; 1975 DEX; 1976 D. Jur. Pen.; 1994 D. Ec. Piață; 2001 MDA, I; 2007 DEXI; 2011 URSU – URSU, Împr. Lex., III ; 2007 D. Dr. Civ. (2007); 2023 DELR2 (delr.lingv.ro).

Încarcă...

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar