1.
Înv. (În formele acatare, acătare și acătarele) Anumit, oarecare.
- <1559–1560> Cod. Bratul, 352: Vedeți acătarele iubov cum deade noao Tatăl, feciori Zeului să ne zicem!
- <1567–1568> CORESI, Tâlcul Ev., 80: Iaste, derept aceaia, de aicea veselia noastră cum avăm acătare ajutoriu, cine știe nevoia și sărăcia noastră mai nainte decât spunem lui.
- 1600 Doc. Îns. Rom., 142: Până am fost în Țeara Rumânească, atunce încă Ieremiia voievod … ne-au micșurat numele nostru, ș-au scornit acatare lucrure pre noi în toate laturile, ca să perim.
- 1648 N. Test., 233: Și fu când Să ruga El în acătare loc, cum părăsi, zise unul den ucenicii Lui cătră El: Doamne, învață-ne să ne rugăm.
- 1650 D. Val.-Lat.
- 1887 HEM, I.
Încă 5 citate
2.
Pop., fam. (Astăzi, mai ales la comparativ; și în formele acătare, acătărei, acătărilea) Care are calități corespunzătoare scopului sau destinației; adecvat; care prezintă calități deosebite; distins, remarcabil, de seamă.
- <1693–1714> R. GRECEANU, Brâncoveanu, 197: Nu rămăsese acătare boiari în țară, dă vreme ce becisnecul Dumitrașco Cantimir la mare pustiitate o adusese și pre unii dentr-înșii cu dânsul îi dusese.
- 1743 NECULCE, Let. Țării Mold., 282: Duca-vodă … își cernea barba; pe atâta să cunoștea că n-are acătare minte sau frica lui Dumnedzău.
- <1780–1801> MICU, D.
- 1812 BUDAI-DELEANU, Țiganiada, 229: Să nu să rădice odinioară la acătare spiță de mărime.
- 1847 PANN, Pov. Vorbii, II, 230: Și eu acătare poamă nu sunt, dar nici fiece (fiecare) pasăre nu me mănâncă Răspuns ce se dă aceluia care pare a ne disprețui.
- 1850 ISER, Vocab.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- 1879 Conv. Liter., nr. 2, 67: Se vede treaba că nu sunt tocmai a cătării.
- 1879 EMINESCU, Pub., II, 172: În orice caz e foarte ciudat ca școala și învățăturile publice – de la universitate începând și până la școala rurală – să fie administrate de oameni cari nici la școală au îmblat, nici vro învățătură acătării au.
- 1883 ZAMFIRESCU, Pub., I, 190: Omul care nu se poate mulțumi cu o stare de lucruri mai îndelungată, care caută vecinic noi spectacole, este un om fără multă viață lăuntrică, puțin cugetător, mult superficial, prin urmare nu tocmai acătare.
- 1887 HEM, I.
- 1891 Contemp. (R.), VII2, 6: De-i femeia acătărilea, o ucid și nu le place, ardă-i focul de bărbați.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1906 Sămănătorul, nr. 8, 155: M-am săturat de trai ca de o buruiană rea, că doar nu-i ceva acătărei și viața asta!
- 1928 AL. O. TEODOREANU, Hron., 54: Când vinul moldovenesc nu-i acătării, însamnă că de capul stăpânului mare scofală nu-i.
- 1948 BARBU, Jurn., 1 528: Cei doi conspiratori [din redacție] promiseseră salarii mai acătării pentru că până acum ele erau plătite foarte bizar.
- 1955 CAMIL PETRESCU, Un om, II, 209: Aflase de la Sultana că e chemat de fiu-său, și acum, când abia cântaseră cocoșii, zorea cu traista în băț, cu nădejdea că, de va avea noroc să întâlnească vreun creștin mai acătării, o să-l ia în vreo căruță.
- ante 1964 VINEA, Lunatecii, 335: Cu frumusețea ta, puteai să-ți găsești un elefant mai acătării.
- 1973 MAZILU, Don Juan, 222: Întocmai… Fiindcă te văd atât de cumsecade, te rog să-mi dai concursul să aranjăm o moarte mai acătării.
- 1980 SÎRBU, Adio, I, 100: Căsătoria cu tine mi-a ratat chiar și șansa de a fi aleasă, ca orice gaiță mai acătării, măcar deputată în raion.
- 1987 C. T. POPESCU, Planet., 85: De vreo trei sferturi bune de ceas rătăcea în căutarea unei cârciumi mai acătării.
- 2002 ap. GOMA, Jurn., XII, 214: Primul mai acătării care a dat tonul, punând mâna pe par, pentru o corecție exemplară aplicată împotriva lui Paul Goma … a fost Gabriel Andreescu, în „Observatorul cultural”.
- 2010 CĂRTĂRESCU, Frumoasele, 14: Cum eram în conflict cu Uniunea Scriitorilor, nici măcar n-aveau să mă expună în vreun loc mai acătării.
Încă 22 citate
✧
Pop. (În construcții eliptice)
- 1967 UDRESCU, Gl. Argeș, 1: Lia lui Moș Alb sin Soare, Mândră ce-i nu-i chip a scrie. Și d-ai bate o împărăție, N-afli acătare.
✧
(Adverbial)
- 1881 EMINESCU, Pub., IV, 273: Cu toată mulțimea de oameni ce știu carte, arareori se va găsi un șir scris acătării, care să dovedească o concepție puternică.
- 1920 MIRONESCU, Oameni, 106: Și-și duce gospodărioara chiar acătării, ca un fruntaș.
- 1938 SIMIONESCU, Fauna, 154: Câteva paie, câteva crenguțe împletite, căptușite cu mușchi ori cu făină de lemn putrezit, alcătuiesc cuibul lor [al mierlelor și al sturzilor], de altfel regulat. Când îl vezi îți aduce aminte de gardul acătării împletit al unui bun gospodar.
- 1967 Lexic Reg., II, 97: Nu-i acătărea să înjuri.
Încă 3 citate
✧
Reg. (În construcții negative)
- <1930–1937> ALR, II/I, MN, h 4, 165/551 Nu-i acătări = … nu sî țini di vorbă.
✧
Loc. adj. De-a acătărea = ieșit din comun, special.
- 1877 EMINESCU, Pub., II, 23: La noi, dările se strângeau mare parte de-a dreptul, iar Vodă era boier cu stare, care trăia de pe moșiile lui și nici nu făcea vrun lux de-acătărea.
✦
Reg. Bun de ceva.
- 1893 Șez., nr. 5–6, 125: Nu-i acătărea, nu-i nici de o treabă, nu-i bun de nimică.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- <1930–1937> ALR, II/I, MN, h 4, 165/192: Nu-i acătare = nu-i chiar tocmai bun.
Încă 2 citate
✦
Reg. În bună stare de sănătate.
- <1930–1937> ALR, II/I, MN, h 4, 165/141.
– Scris și: a cătării.
– Var.: înv. acatáre, acătáre, înv., pop. acătắrea, acătắrei, acătắrilea, înv., rar acătárele adj. invar.
– Lat. eccum
Referințe bibliografice:
<1847–1848> CIPARIU, Pr. Lb., 197; 1903 TDRG, I; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; <1920-1921> Dacoromania, I, 169, 170; 1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.; 1928 PHILIPPIDE, Orig. Rom., II, 625; 1938 DENSUSIANU, H. L. R., II, 542; 1931 CADE; 1937 CANDREA, în Grai și suflet, nr. 7, 284–285; 1939 SCRIBAN, D.; 1975 DEX; 1983 BRÂNCUȘ, Vocab. Autoh., 131; 2001 MDA, I; 2007 DEXI; 2023 DELR2 (delr.lingv.ro).
