Reg.
1.
Spânzurătoare; p. restr. ștreang, funie de spânzurat.
- 1888 ap. TAMÁS, Etym. Wb.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- <1902–1905> ȚIPLEA, Poezii Pop., 31: Fugi n’evastă, cu hiu, Că te-agiunge bărbatu. – Lasă [v]ie, focu-l hie, Acăstauăle-l mângâie. T’emn’ița umbră să-i hie.
Încă 2 citate
✧
Expr. Du-te-n acasteie | Mânca-te-ar acasteiele = imprecație, formulă de blestem.
- 1892 MÂNDRESCU, El. Ung., 30.
2.
Ironic Persoană înaltă și slabă, om deșirat.
- 1890 VAIDA, Mater. Dial., în Tribuna (C.), nr. 84, 1.
- 1892 MÂNDRESCU, El. Ung., 29.
Încă un citat
3.
(La pl.) Case mari; grajduri; schele la o clădire în construcție; p. gener. orice construcție de dimensiuni mari, impunătoare.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1898 Șez., nr. 2, 25. [Glosar]
Încă un citat
✦
Peior. Casă prea înaltă; p. ext. orice construcție inestetică, disproporționată.
- 1939 SCRIBAN, D.
4.
Scândură susținută de un punct fix, pe care copiii se așază la extremități, imprimându-i
o mișcare descendentă și ascendentă prin balans; balansoar; scrânciob (3).
- 1939 SCRIBAN, D.
– Pl.: acăstauă, acăstăi (1913 DA, I1) și acăstaie (1939 SCRIBAN, D.)
– Var.: acastắu (pl. acastăie, acasteie) (1967 TAMÁS, Etym. Wb.) s. n.
– Din magh. akasztó
Referințe bibliografice:
1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; 1931 CADE; 1959 FD, II, 158; 1966 CIORANESCU, D. Etim.; 1967 Lexic Reg., II, 122; 1982 DS; 1985 Studia Univ. – Philologia, 11–18; 2001 MDA, I.
