Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
ABRÁȘ, -Ă adj.
I. (Despre cai și, rar, despre măgari)
1. Înv., Mold. și Munt. Cu o pată albă sub coadă sau, rar, cu dungi pe frunte sau în jurul ochilor.
  • 1857 POLIZU, Vocab., 1411/32.
  • 1858 RALET, Suvenire, 42: Calul lui [al turcului], abraș, nu făgăduia mult, dar poate era iute.
  • 1873 Telegraful (Buc.), nr. 291, 3: Afară de „calul alb”, care este un cal arab ca toți caii, ba chiar iabraș la bot, totul încolo este o admirabile și precioasă colecțiune.
  • 1877 LMD, III, 298: Cal iabraș.
  • 1886 BARCIANU-POPOVICI, D.
  • 1887 ap. HEM, I: Calul se numește abraș când are o pată albă sub coadă.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1897 ap. ȘIO, II1, 7: Iese iapa abrașă, și d-o hi s-o vând, îi scade prețu.
  • 1898 DAMÉ, Term. Pop., 48: Când moare un cal abraș la casa unui om, țăranii zic că nu îi merge bine la pripași (mânzi) sau că caii își pierd sămânța și că se strică vitele.

2. Greu de strunit; nărăvaș.
  • 1877 LMD, III, 298: Amândouă iepele-s iabrașe.
  • 1969 BARBU, Princepele, 670: Era Antinous, dar, din răutate, monarhul îl strigă altfel când o luă înainte cu calul său abraș.
  • 1989 SORESCU, Ecuatorul, 1 254: Pe străzi înguste și cabrate Să-mping măgarul cel abraș Ce cu copita, nărăvaș, Lovește-n uși de vechi palate.

✧ Prov. La cal abraș, pinten ascuțit = în situații dificile trebuie acționat cu fermitate.
  • 1952 SADOVEANU, N. Potcoavă, 306.
✧ (Adverbial)
  • 1957 CAMIL PETRESCU, Un om, III, 266: Caii, din plin galop, s-au răsucit în loc, s-au ridicat iabraș în două picioare.
II. (Despre oameni)
1. Înv., reg. (Cu referire la culoarea roșcată a părului oamenilor) Aducător de ghinion, piază rea.
  • 1887 ap. HEM, I: Poporul crede că oamenii cu părul roșu sunt pociți; dacă, mergând cu o treabă, întâmpină în drum vrun om roș, n-o să izbutească în cele dorite; le mai zice că sunt abrași.
  • 1897 ZANNE, Prov. Rom., II, 849.

✦ Prin nordul Dobr. (În forma abrașă) Pistruiat (1).
  • <1966-1973> ALRR – Munt. Dobr.
✦ Înv., rar Fără noroc; codaș.
  • 1863 ALECSANDRI, Sandu, 68: Și pământul să se-mparte! Tot mojicul s-aibă parte, Numai noi să fim abrași, Liude pintre calarași!
  • 1893 DDRF, I.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.

✧ Expr. Înv., reg. A rămâne abraș | A ieși abraș | A merge abraș = a suferi un eșec, a nu reuși, a da greș; a ieși în pagubă.
  • 1863 ALECSANDRI, Agachi, 676: Planurile cele mai bine întemeiate rămân ... ades ... abrașe.
  • 1867 Conv. Liter., nr. 2, 22: De la tractatul de la Adrianopoli și până la cel de la Balta-liman, bine a mai fost în țara asta; iar de atuncea încoace, curat c-au picat toate în baltă și merg abraș și pe dos.
  • 1870 ALECSANDRI, Ginerele, 222: Așa-i c-ai ieșit abraș, Petcule ? ... – Nu face nimică ... iurușul cel dintâi rareori izbutește ... om mai trage alt iuruș la vreme.
  • 1881 ALECSANDRI, Sfredelul, 394: Și eu am tras nădejde odată de a fi tată ... dar în zadar, a ieșit abraș.
  • 1903 Adevărul (G.), nr. 4 954, 1: Statisticianii noștri asudă, grămădesc la cifre, fac tablouri, dar cum o învârtesc, tot abraș iese: în loc să iasă succes pe toată linia, iese vice-versa.
  • 1967 Lexic Reg., II, 118: Am rămas și eu abraș.

2. Care are apucături rele; rău (1), arțăgos, violent (1), nărăvaș, ciudat.
  • 1861 BOLINTINEANU, Nemesis, 773: Vă trebuie dar oameni a minuna Evropa, ... Aleși tot pe sprinceană, ciapcâni, iabrași, levinți, Ce, când sărut icoana, apuc rubiaua-n dinți.
  • 1884 KOGĂLNICEANU, Orat., III3, 54: Recunosc domnului prim-ministru că a căutat să găsească funcționarii cei mai buni și să-i trimită acolo, dar ce să le faci dacă acolo s-au făcut iabrași?
  • 1887 MILLE, Scrieri, 240: Altfel profesorul de matematică, d. Lenoveanu! Era grozav de abraș. Metodul lui de a ne învăța știința încurcată a cifrelor stătea în piciorul stâng.
  • 1891 VLAHUȚĂ, Poezii, 106: Foc se face căpitanul, Că-i din firea lui abraș.
  • 1893 Șezătoarea, II, 125: „Abrașa” – ciudat, al dracului; „om abrașa”, om căruia nu-i suflă mulți în borș; anapăda.
  • 1895 NĂDEJDE, Scrieri, 93: Mai bine-mi rupeam gâtul decât mă vâram în așa neamuri abrașe. Să-mi las eu mahalaua mea și să vin aici în țigănimea asta!
  • 1899 ZANNE, Prov. Rom., III, 482: E abraș, nu-i suflă mulți în borș.
  • 1905 SANDU-ALDEA, în Sămănătorul, IV, 909: Mă, da ce rumâni iabrași sunteți!
  • 1907 SP. POPESCU, Moș Gh., 121: Măi Ioane, eu bag de seamă c-aiștia îs zmânciți din botez, bre! Nu vezi tu că ei nu spun o vorbă ca lumea, așezată, omenoasă? Rău neam, abrași oameni la inima lor.
  • 1927 BART, Schițe mar. port., 8: Mă, că abraș om s-arată a fi șăful ista, adăugă în șoaptă unchiașul către ceilalți doi tovarăși.
  • 1938 Biblia (1938), 983: Nu intra în gâlceavă cu omul abraș și să nu mergi cu el prin deșerte locuri, căci a vărsa sânge este pentru el nimica toată și te va ucide acolo unde nu va fi nimeni ca să-ți vie într-ajutor.
  • 1945 PANDREA, Portr., I, 156: Când judecătorul este iabraș, țăranii sunt trimeși cu zecile pe sezon la penitenciarul județean, mai ales că recidiva înflorește.
  • 1972 PALEOLOGU, ap. SIMION, Scriit., III, 554: Tipul muntenesc este „abraș și isteț, hibrid, cu dominanță sud-orientală ..., înțelepciunea lui pragmatică îl îndeamnă către profit și juisență imediată”.
  • 1975 BARBU, Miresele, 884: Boierii mai abrași mâncau din ochi jupânițele, între care strălucea, fără pereche, Dafina Dabija, naltă, subțire, cu un piept proaspăt și ațâțător, dată cu apă de obraz și parfumuri franțuzești, sucind mințile tuturor.

✧ P. anal.
  • 1913 PAMFILE, Cânt., 228: Frunză verde alior, Mult îs plin de chin și dor; Frunză verde mărăcini, Plin de chin că sunt străin, Ca nevasta cucului, Cucului, abrașului, Ca sărmana turturică, Tot așa îs singurică.
✧ Fig.
  • 1890 Adevărul (G.), nr. 635, 2: Și, lucru curios, abraș! Când era vorba de a se reprezenta o piesă mai de valoare literară ... și care conținea temeri, cuvinte cu două înțelesuri, ... pudicul comitet se alarma, oprea reprezentarea acelei piese și amenința încă pe actorii ce îndrăsneau să le propue.
  • 1898 ap. ȘIO, II1, 7: Visam pe biata Mărgărita și în visul meu, abraș lucru! parcă eram bărbatul ei.
  • 1905 VLAHUȚĂ, în Sămănătorul, IV, 521: Întrebările următoare, deși căutau să fie – nu știu de ce – cât mai abrașe și mai încâlcite, au găsit aproape la toate elevele aceleași cunoștințe sigure.
  • 1910 GÂRLEANU, Din lumea, 93: Penele, negre și albe, zbârlite, smulse, răsfirate, se amestecaseră-n lupta abrașă.
  • 1910 GÂRLEANU, Schițe, 293: Dar, deodată, un gând abraș îl cuprinse.
  • 1936 Snoava, IV, 362: Țiganul văzu că nu e de glumit cu vântul acesta așa de iabraș și cu afurisita de iarnă.
  • 1945 PANDREA, Portr., I, 249: Românul levantino-balcanic din liceele civile recrutate cu copii de pe maidanele orașelor, cu înjurături abrașe, cu trageri la fit, ... intra pe patul lui Procust din pepiniera liceului-model de la Mănăstirea Dealului pentru a se obține un nou tip uman.
  • 1966 TUDORAN, Al optzeci și doilea, 236: Spre prânz mi-am reluat paginile de astă-noapte, pe care vreau să le expediez de la Reykjavik, unde, mergând iavaș-iavaș, într-o tăvăleală abrașă, vom sosi mâine-dimineață.

✧ Expr. Înv., reg. (Despre oameni) Abraș la inimă | Abraș la suflet = răutăcios, nemilos.
  • 1897 ZANNE, Prov. Rom., II, 203: Abraș la inimă ... adică rău la inimă.
  • 1911 Albina Pop., nr. 6, 227: Cum vă spui, împărăteasa asta eră o „hanțușcă” de femeie și o „hiespe” plină de draci și afurisită de vai de mine să tot dai și să fugi, numai casă cu ea să nu duci! Că eră o „cicală” și o rea la inimă și „abrașă” la suflet de mamă, mamă nici că o mai dat cuiva ochii să vadă așă ceva!

✧ (Substantivat)
  • 1924 MURNU, Odiseea, 75: Abrașilor, feriți-vă ... De orișice cuvinte ne-nfrânate.
✧ (Adverbial)
  • 1893 Adevărul (G.), nr. 1 439, 2: Sunt mulți consilieri, – nu mai vorbesc de cetățeni, – cari cunosc abraș de tot lucrurile.
  • 1909 GÂRLEANU, Schițe, 219: Înțepăturile începură să-l chinuiască și mai abraș.
  • 1938 Biblia (1938), 48: Omul care e stăpânitorul țării a vorbit cu noi iabraș și ne-a luat pe noi drept iscoade.
  • 1947 VOICULESCU, Integr. Prozei Liter., 122: Tâlharul, privind-o iabraș, zise […].
  • 1975 BARBU, Miresele, 910: Rumânul visa mămăligi galbene și fierbinți, colaci crescând cât o masă de calici și un cazan clocotitor cu laptele în spumă, iabraș și șuierând ca vinul.

✦ Prin Munt. (În forma iabraș; despre ochi sau despre felul de a se uita al unor oameni) Cruciș.
  • 1950 PAS, Zilele, III, 141: Colonelul lor, moșier mare la el acasă, era o dulamă de om cu niște mustăți galbene și cu ochii iabrași.
✧ (Adverbial)
  • <1966-1973> ALRR – Munt. Dobr., I, 14/720: Se uită cruciș, se uită iabráș.
✦ Reg. Singur (1), izolat, nebăgat în seamă.
  • 1967 Lexic Reg., II, 118: Sta deoparte abraș ca al nimănui (Cândești – Siret).
✦ Reg. Zgârcit.
  • 1967 Lexic Reg., II, 118: Nu fi așa abraș, mai scutură și tu buzunarele (Cândești – Siret).

– Pl.: abrași, -e.

– Var.: astăzi rar iabráș, -ă, înv. ibráș, -ă (1934 DA, II1) adj., reg. abráșa adj. invar.

– Din tc. abraș, ebraș. – Iabraș, din cai abrași, prin falsă analiză (2011 DELR, I).

Referințe bibliografice:
1887 ȘĂINEANU, Semas., 251; 1896 GHEȚIE, D.; 1900 ȘIO, II1, 7; 1903 TDRG, I; 1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2; 1913 DA, I1; 1929 HODOȘ, M. D.; 1931 CADE; 1937 Enc. Agr., I; 1939 SCRIBAN, D.; 1955 DL, I; 1958 DM; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2007 DEXI; 2007 MĂRGĂRIT, Com. Etim., 130-132; 2008 NDU; 2009 DGDS; 2010 E. SUCIU, Infl. Tc., II, 31; 2011 DELR, I.

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar