I.
Adj.
1.
Înv., rar Care derivă din ...
- <1691-1697> T. CORBEA, Dictiones, 155: Derivatus, -a, -um [=] dintr-altul curatori, -re, abătătoriu, -ie.
- 1828 BOJINCĂ, Cârtirea, în Șc. Ardeleană (2018), I, 1 034: Ghintele particulare sau abătătoare sânt acele care se deduc din cele de căpetenie.
Încă un citat
2.
Înv. (În forma abătătoriu) Care (se) abate, care deviază, care dispersează.
- <1780-1801> MICU, D.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1838 ALBINEȚ, Macr., 87/8: Deci dacă temperatura aerului covârșește gradul căldurei animale, atunce nu mai poate sluji ca mijloc abătătoriu, fiindcă căldura acea de prisos rămâne în trup.
Încă 2 citate
✦
Înv., rar Indirect, evaziv (1).
- 1862 PONTBRIANT, D.
3.
Înv., rar Care este înclinat spre anumite acțiuni, deprinderi etc.
- 1814 DIONISIE ECLESIARHUL, Hronog., 125: Și firea omului iaste lesne abătătoare spre ceale desfrânate și slobode, trupești.
4.
Înv., reg. Harnic, sârguincios; zelos (2).
- 1923 PUȘCARIU, Mem., 624: [Mironica] și-a lucrat [moșia] ca un bărbat, voinică, harnică, „abătătoare” – cum se zice prin Bran – de dimineața până seara.
- 1932 Com. din BRAȘOV: Acesta e un om abătător.
Încă un citat
II.
S.
1.
S. f. Înv., rar Loc în care se abat drumeții; han, ospătărie (2).
- <1780-1801> MICU, D.
- 1825 LB.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
- 1871 LMD, I.
- 1887 HEM, I, 90.
- 1893 DDRF, I.
Încă 6 citate
2.
S. n. Prin Buzău Zăgaz, stavilă cu ajutorul căreia se abate apa la moară.
- 1893 DDRF, I.
- <1966-1973> ALRR – Munt. Dobr., V, pl. 161/2 402/739.
Încă un citat
✧
Sint. Înv. Abătător de fulger = paratrăsnet.
- 1849 STAMATI, ap. URSU, Term. Șt., 85: Iată câteva dintre numeroasele sale calcuri [ale lui Teodor Stamati]: abătător de fulger „paratrăsnet”, aburire „evaporare”.
– Pl.: abătători, -oare.
– Var.: înv. abătătóriu, -ie adj.
– Abate + suf. -ător.
Referințe bibliografice:
1900 BARCIANU-POPOVICI, D.3; 1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2; 1913 DA, I1; 1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.; 2001 MDA, I; 2011 DELR, I, 2.
